UPDATE 18.30  Potrivit unui comunicat al ministerului, acest incident ‘nu este un atac terorist, deoarece, înainte de a detona încărcătura explozibilă, bărbatul a cerut ca toți cei prezenți – doi angajati și un client – să iasă imediat din încăpere.

Mai mult, conform unor surse, bărbatul se afla sub un tratament medicamentos. Nu s-a menționat ce fel de tratament urma sârbul.


Acesta a intrat în magazin şi i-a somat pe toţi cei aflaţi în local să iasă, apoi a detonat grenada, informează B92. Persoanele evacuate din local nu au fost rănite. Aparaent, în momentul în care a detonat grenada, atacatorul s-a aruncat peste grenadă. Potrivit televiziunii N1, agresorul era un bărbat de aproximativ 50 de ani, al cărui nume nu se cunoaşte deocamdată.

Cofetăria  îi aparţine fostului ministru al Culturii din Serbia, Bratislav Petrovik, care este şi preşedintele Muzeului de Ştiinţă şi Tehnologie din Belgrad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News