În vârstă de 20 de ani, „Muhammad Shahzeb Khan, alias Shazeb Jadoon, a încercat să intre în Statele Unite pentru a comite un asasinat în masă într-un centru evreiesc din New York” şi „a fost arestat pe 4 septembrie în Canada, în urma unei cereri din partea biroului procurorului federal” din Manhattan, a precizat Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat.

„Acuzatul este suspectat că a planificat un atac terorist în jurul datei de 7 octombrie anul acesta, cu scopul declarat de a masacra, în numele SI, cât mai mulţi evrei”, a denunţat secretarul Justiţiei, Merrick Garland.

Potrivit directorului FBI, Christopher Wray, tânărul pakistanez era „hotărât să ucidă evrei aici, în Statele Unite, la aproape un an după atrocele atac al Hamas asupra Israelului”, pe 7 octombrie 2023.

Potrivit anchetei FBI şi parchetului federal din New York, citate în comunicat, Muhammad Shahzeb Khan, rezident în Canada, a încercat să se deplaseze la New York, unde „intenţiona să utilizeze arme automate şi semiautomate pentru a comite un asasinat în masă în sprijinul SI împotriva unui centru evreiesc din Brooklyn”, unul dintre cele cinci cartiere ale megalopolisului multicultural din Statele Unite, ţară cu cel mai mare număr de evrei din lume după Israel, aproximativ şase milioane.

Tânărul era supravegheat din noiembrie anul trecut, în special pentru mesajele sale pe reţelele sociale, comunicaţiile criptate şi „distribuirea de videoclipuri şi literatură de propagandă a SI”, potrivit Departamentului de Justiţie.

Garland a declarat că este „profund recunoscător partenerilor (săi) canadieni pentru că au acţionat rapid şi l-au luat pe acuzat în custodie”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News