Bărbatul a intrat cu mașina într-o mulțime de pe strada Pinchas Rosen din Tel Aviv. După ce a lovit mulțimea, teroristul a coborât din vehicul și ar fi reușit să o înjunghie în gât pe una dintre victime înainte de a fi împușcat mortal de un civil.
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a lăudat acțiunile bărbatului, spunând că „atacul eroic de la Tel Aviv este primul răspuns la crimele ocupației împotriva poporului nostru din Jenin”.
„Ocupația va plăti prețul crimelor sale împotriva Jenin. Lăudăm eroii poporului nostru și luptătorii din Jenin”, a transmis oficialul Hamas.
Comandantul districtului Tel Aviv al poliției israeliene, Ami Eshed, a declarat că teroristul era un palestinian rezident în regiunea Hebron din Cisiordania și a acționat singur, potrivit unei evaluări inițiale a poliției. Din primele informații, atacatorul, în vârstă de 20 de ani, a intrat în Israel cu un permis medical.
O femeie de 46 de ani este în stare gravă în urma incidentului, potrivit autorităților. Două victime în vârstă de 30 de ani sunt în stare moderată, iar alte două sunt în stare uşoară.
„Am ajuns la fața locului cu o forță mare de vehicule de terapie intensivă și ambulanțe. Am văzut că este foarte grav, iar în apropierea unei stații de autobuz se aflau 5 persoane rănite, inclusiv o femeie de 46 de ani, care stătea întinsă pe trotuar, conștientă, dar cu traume severe”, a transmis unul dintre salvatori.
Atacul vine la o zi după ce forțele israeliene au lovit orașul Jenin, cu drone, în cadrul uneia dintre cele mai mari incursiuni din Cisiordania din ultimii 20 de ani, ucigând cel puțin opt persoane și implicând sute de soldați în schimburi de focuri care au continuat până după-amiază.
Acţiunea forțelor israeliene a vizat Brigăzile Jenin, o unitate formată din grupuri de militanţi care trăiesc în tabăra de refugiaţi. Aceasta adăposteşte 14.000 de persoane pe o suprafaţă de numai jumătate de kilometru pătrat, inclusiv militanţi din grupările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic.
De aproape un an, raidurile armatei israeliene în oraşe palestiniene precum Jenin au devenit o rutină, în contextul în care au avut loc numeroase atacuri comise de militanţi palestinieni contra soldaţilor israelieni şi coloniştilor evrei din Cisiordania.