După moartea tinerei de 19 ani, în urma unui atac al unui urs pe un traseu montan, „aproape imediat, legiuitorii din România – care găzduiește două treimi din urșii bruni sălbatici din Europa și care a fost mult timp o destinație favorită pentru vânătorii de animale mari – au profitat de revoltă pentru a face presiuni în vederea unei sacrificări mai ample”, notează sursa citată.

Parlamentarii au fost chemați din vacanță de premierul Marcel Ciolacu într-o sesiune specială în care au votat „pentru mai mult decât dublarea numărului de urși bruni care pot fi uciși în mod legal în România, ridicând cota anuală de ucidere la 481, de la 220”, mai scriu jurnaliștii de peste ocean.

În articol este citat și fostul ministru al mediului Barna Tanczos, „care a militat mult timp pentru o sacrificare mai amplă” și care a declarat, în acest context, că „nu există nicio altă alternativă viabilă în afară de emiterea unor cote de prevenire și intervenție pentru urșii bruni”.

Totuși, unii experți avertizează că măsura, în cazul în care președintele Klaus Iohannis va promulga legea, „nu va ajunge la rădăcina problemei, pentru că nu va reduce semnificativ numărul de întâlniri om-urs”, mai notează ziarul american.

Misterioasa dispariție a lui Ionuț Bulgaru, pe miriștea de lângă Cuibul Vulturilor, dintr-o căruță trasă de o „iapă cu năluc”. Care e singura ipoteză a poliției
Recomandări
Misterioasa dispariție a lui Ionuț Bulgaru, pe miriștea de lângă Cuibul Vulturilor, dintr-o căruță trasă de o „iapă cu năluc”. Care e singura ipoteză a poliției

„Nu va împiedica ca astfel de cazuri să se repete în viitor”, a declarat Csaba Domokos, un biolog care lucrează cu Grupul Milvus, o organizație axată pe conservarea mediului din România.

El a recomandat, în schimb, o schimbare a comportamentului față de urși, observând că unii oameni au hrănit animalele în încercarea de a se fotografia lângă ele.

Totodată, The New York Times menționează că, potrivit datelor Ministerului Mediului de la București, din 2004 până în 2021, au existat 240 de atacuri ale urșilor asupra oamenilor, însă că există dezacorduri cu privire la numărul de urși bruni care trăiesc în România.

„Ministerul Mediului estimează că România avea aproximativ 6.400 până la 7.200 de urși în 2019, o creștere față de cei aproximativ 6.000 până la 6.600 cu șase ani înainte. Cu toate acestea, unii experți în chestiunea urșilor spun că nu a existat o numărătoare recentă fiabilă și că nu există date suficiente pentru a susține orice argument că populația de urși din țară crește necontrolat”, precizează sursa citată.

De asemenea, potrivit experților, „urșii din sălbăticie sunt, de obicei, liniștiți, în timp ce urșii care sunt susceptibili de a cauza probleme repetate oamenilor sunt «obișnuiți» cu oamenii și atrași în așezări cu accesul facil la hrană, cum ar fi gunoiul”, mai notează jurnaliștii americani.

INTERVIU Bogdan Creţu, scriitor: „Pentru mine, Nichita și Jim Morrison au fost poeții care m-au format. Nu doar cultural, ci, sunt convins, și existențial”
Recomandări
INTERVIU Bogdan Creţu, scriitor: „Pentru mine, Nichita și Jim Morrison au fost poeții care m-au format. Nu doar cultural, ci, sunt convins, și existențial”

În cazul incidentului mortal de săptămâna trecută, ursul care a atacat-o pe tânără era „hrănit în mod regulat de alți turiști – așa că își pierduse complet frica de oameni”, a declarat Domokos.

La rândul său, Christoph Promberger, director executiv al Fundației pentru Conservare Carpathia, a subliniat că „vânătoarea de trofee nu va ajuta cu nimic în ceea ce privește problema urșilor” pentru că „nu există niciun vânător care să vrea să stea prin sat și să împuște un urs de mărime mică sau medie care încearcă să intre într-un grajd”.

Alte mijloace de descurajare, cum sunt gardurile electrice și câinii ciobănești pentru zonele agricole, s-au dovedit a fi ineficiente, a declarat și Ovidiu Ionescu, profesor de managementul faunei sălbatice la Universitatea Transilvania din Brașov.

El explică faptul că masculii agresivi au împins ursoaicele și puii lor spre terenurile agricole, ceea ce a provocat daune de milioane de dolari în ultimul deceniu.

Sacrificarea ar putea fi cel mai uman „compromis”, a conchis profesorul Ionescu.

Cazul tinerei ucise de urs în Munții Bucegi

Tânăra în vârstă de 19 ani a suferit leziuni externe și interne provocate de atacul ursului, precum și de căderea de la înălțime, arată rezultatele analizelor Serviciului de Medicină Legală Prahova.

Securitatea comunistă și sportivii români la Olimpiada din 1988. Misiunea de a împiedica dezertarea vreunui membru al delegației, un succes
Recomandări
Securitatea comunistă și sportivii români la Olimpiada din 1988. Misiunea de a împiedica dezertarea vreunui membru al delegației, un succes

Fata, aflată cu prietenul ei în drumeție pe traseul Jepii Mici din Bucegi, a fost cea care a sunat prima la 112 cerând ajutor. Ulterior, a sunat la Serviciul Unic de Urgență și prietenul ei, care a anunțat că fata fusese deja rănită și târâtă de animal într-o zonă care nu se mai afla în raza lui de vedere. Salvamontiștii au găsit trupul tinerei sfâșiat, la baza unei stânci.

Animalul a încercat să atace și echipajul de salvare, astfel că s-a luat decizia ca ursul să fie împușcat pe loc.

În acest caz, conform procedurilor, au fost deschise două dosare penale, unul pentru ucidere din culpă și altul pentru braconaj cinegetic. Este vorba aspecte procedurale, impuse de lege, care se vor încheia cu clasare, fără să fie inculpat cineva.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

Camitza39   •   19.07.2024, 08:47

O prostie sa omori animalele, cand tu le-ai ocupat habitatul cu casele pana in varfurl muntelui, cand tu le tai padurile pt un pat si o biblioteca, cand nu mai au ce manca....omorarea lor nu este o solutie, ceea ce se intampla acum este tot din vina omnului, tb gasite solutii benefice si pt animale si pt om...in concluzie suntem indolenti si incompetenti...

gigiladrea   •   18.07.2024, 20:02

bineinteles ca "unii experți au descris sacrificarea planificată a animalelor ... nu va garanta siguranța oamenilor" ptr ca 481 pe an raportat la cei 8 - 10.000 existenti este egal cu zero daca avem in vedere si rata foarte mare de inmultire a ursilor existenti; singura solutie ar fi fost omorarea a 90% si sa fie lasati numai 800 - 1000 cel mult dar presiunea ongurilor este prea mare ptr politicienii nostri care nu ii rezista si s-ar parea ca nici nu vor asta; se repeta situatia oamenilor ucisi de caini vagabonzi sau nu cand deasemenea ongurile au facut presiuni la care clasa politica nu a rezistat; problema nostra este ca ni se dicteaza cu agresivitate din occidentul putred de bogat ce trebuie sa facem in privintele astea ca si in multe altele si in capitalism intotdeauna banul vorbeste si are ultimul cuvant

danutcornel   •   18.07.2024, 19:09

sa vina americanii sa ia ursii si sa ai duca la ei in america daca le plac atata

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spun soldații ruși care au fost luați prizonieri de ucraineni în Kursk: ”N-am putut să opresc tancul cu o pușcă!”
Știrileprotv.ro
Ce spun soldații ruși care au fost luați prizonieri de ucraineni în Kursk: ”N-am putut să opresc tancul cu o pușcă!”
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Viva.ro
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Felul românesc de mâncare care i-a cucerit pe turiștii englezi: “Nu ne așteptam să ne placă așa de mult”
FANATIK.RO
Felul românesc de mâncare care i-a cucerit pe turiștii englezi: “Nu ne așteptam să ne placă așa de mult”
Cum va arăta mâncarea viitorului: „Abia aștept să folosim inteligența artificială în agricultură!” + Diferența dintre legumele obișnuite și cele bio
GSP.RO
Cum va arăta mâncarea viitorului: „Abia aștept să folosim inteligența artificială în agricultură!” + Diferența dintre legumele obișnuite și cele bio
Cel mai periculos obicei de la plajă, dar și piscină. Medicul Vlad Ciurea spune că poate fi fatal: ”Se poate întâmpla o nenorocire”
FANATIK.RO
Cel mai periculos obicei de la plajă, dar și piscină. Medicul Vlad Ciurea spune că poate fi fatal: ”Se poate întâmpla o nenorocire”
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Orangesport.ro
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Capitala preferată a românilor este infestată de şobolani şi şerpi din cauza munţilor de gunoaie: "E o adevărată junglă"
Observatornews.ro
Capitala preferată a românilor este infestată de şobolani şi şerpi din cauza munţilor de gunoaie: "E o adevărată junglă"
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI