Agresiunea a avut loc în această dimineață, la ora locală 11.00, în districtul Xicheng din capitala Chinei. Copiii răniţi au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale, în timp ce suspectul a fost reţinut de forţele de ordine, la scurt timp după producerea incidentului.
Individul, în vârstă de 49 de ani, fusese angajat să efectueze lucrări zilnice de mentenanţă, iar contractul acestuia a expirat anul trecut, în luna decembrie. Nemulţumit că şcoala nu i-a prelungit contractul, bărbatul a atacat mai mulţi elevi aflaţi într-o clasă, potrivit polițiștilor.
Imediat, părinților li s-a spus să vină la școală și să-și ia copiii, iar unii dintre ei – nervoși – au cerut explicații, relatează Mirror.co.uk. Au fost momente de confuzie, când părinții s-au adunat în afara școlii, pentru a primi răspunsuri, înainte ca directorul să le vorbească.
Acesta le-a confirmat părinților că suspectul a fost demis recent, pentru că nu trecuse cu brio de perioada de probă.
Inițial, s-a spus că bărbatul era înarmat cu un cuțit, dar conducerea școlii și părinții au spus ulterior că a fost înarmat cu un ciocan.
„Atacatorul a folosit un ciocan, pentru a lovi craniile copiilor, unul câte unul, înainte de a fi oprit de către profesorul lor”, a mărturisit un părinte speriat de cele întâmplate, pentru South China Morning Post.
Anul trecut, în octombrie, a avut loc un atac cu cuțitul la o grădiniță din China! Cel puţin 14 copii au fost răniți și au ajuns de urgență la spital.
De Crăciun, un bărbat din China a intrat în mulțime cu un autobuz furat (VIDEO). Cinci oameni au murit, atunci.
În urmă cu doi ani, cel puțin 11 copii au fost înjunghiați la o grădiniță din China.
Recent, un criminal în serie din Chinaporeclit „Jack Spintecătorul”, a fost executat. Acesta omorâse 11 femei!
- FOTO – EPA
- VIDEO – mirror.co.uk & Youtube.com
Citește și… Cinci români au fost bătuți cu bestialitate în propria casă din Irlanda de Nord: „Era sânge peste tot!”