UPDATE: Cei trei bărbaţi care au atacat sâmbătă un hotel de cinci stele din oraşul Gwadar din Pakistan au fost ucişi de forţele de securitate, la mai multe ore după ce au pătruns în hotel și au deschis focul.
Cel puțin trei agenți de pază și doi angajați ai hotelului au fost uciși și alți patru răniți, în timp ce atacatorii s-au luptat cu membri ai forțelor de securitate.
Un purtător de cuvânt al hotelului a anunţat că la momentul atacului nu existau persoane cazate, iar în incintă se aflau foarte puţini membri ai personalului, datorită Ramadanului, scrie BBC News.
Atacatorii au pătruns în hotel purtând uniforme militare, au declarat surse pentru Reuters.
Atacul a fost revendicat de către Armata pentru Eliberarea Balochistanului, o grupare care militează pentru o autonomie mai mare a regiunii Balochistan din sud-vestul Pakistanului. Militanţii acestei grupări se opun investiţiilor chineze masive din regiune, deoarece consideră că acestea nu aduc vreun beneficiu comunităţilor locale.
UPDATE: „Cei trei terorişti au fost ucişi de forţele de securitate”, a declarat ministrul de interne al provinciei, care a spus că în momentul atacului nu se afla niciun cetăţean străin în hotel, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului, atunci când teroriştii au încercat să intre în hotelul Pearl Continental, de cinci stele, bine păzit şi situat în oraşul de coastă Gwadar, agenţii de securitate au dat alarma şi „clienţii hotelului au fost evacuaţi imediat”.
Autoritățile au declarat că cel puţin trei persoane înarmate au deschis focul în hotel.
Surse din cadrul MInsiterului pakistanez de Interne au declarat că majoritatea clienţilor hotelului au fost evacuaţi, dar atacatorii păreau să fi ajuns la primul etaj al imobilului.
Schimburile de focuri se desfăşoară în interiorul hotelului Pearl Continental de aproape două ore şi nu este clar dacă există victime, a declarat şeful poliţiei locale, Aslam Bangulzai, citat de dpa. Poliţia şi forţele paramilitare au încercuit hotelul.
Portul Gwadar face parte dintr-un proiect chinez de 62 de miliarde de dolari menit să construiască rute comerciale spre Orientul Mijlociu, Africa şi Europa, scrie agenţia germană de presă.
Violenţele provocate de militanţi islamişti au înregistrat o intensificare în ultimele săptămâni.