Atacul armat comis într-o bază din provincia afgană Kandahar, soldat cu moartea a doi militari români şi rănirea altuia, a fost revendicat luni de insurgenții talibani afgani.
„Un poliţist infiltrat a omorât patru invadatori NATO într-o bază aeriană din provincia Kandahar”, a transmis, prin Twitter, Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibane afgane. Organizaţia insurgentă exagerează, de obicei, amploarea şi bilanţul victimelor atacurilor.
Doi militari români şi-au pierdut vieţile, iar un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, a transmis Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit instituţiei, cei doi militari români şi-au pierdut viaţa pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, sâmbătă la ora 10.45. Un al treilea militar român a fost rănit în incident, transmite Ministerul Apărării Naţionale, informează Mediafax.
Cei doi militari români au fost împuşcaţi de indivizi îmbrăcaţi în uniforme ale serviciilor de securitate afgane, a anunţat Misiunea NATO din Afganistan. „Doi membri ai Misiunii NATO «Susţinere determinată» («Resolute Support») au murit sâmbătă dimineaţă după ce doi indivizi care purtau uniforme ale serviciilor de securitate afgane au deschis focul” în cursul unei sesiuni de instruire, a comunicat Alianţa Nord-Atlantică. „Militari NATO au ripostat atacului, împuşcându-i mortal pe cei doi atacatori”, a precizat NATO.