Deși clădirea centrului nu a suferit decât daune minore, cele șase victime se aflau în blocul rezidențial care a fost lovit de rachetă. Una dintre persoane a murit în urma atacului.
„În urma atacului Centrul nu a avut de suferit grav, doar geamurile cazangeriei fiind făcute țăndări. Dar cu regret am fost anuntați că 5 colaboratori ai Centrului sunt răniți și unul a decedat, ei toți locuind în clădirea care a fost afectată de bombardamente”, a anunțat Ala Nemerenco.
„Acești oameni pașnici au făcut zilele copiilor Moldovei mai frumoase, s-au ocupat de reabilitarea lor cu mult drag si dăruire și le dorim din suflet recuperare totală”, a menționat oficialul de la Chișinău.
Un bloc de locuințe și un centru de recreere din regiunea Odesa din sudul Ucrainei au fost lovite vineri dimineață, atacuri soldate cu zeci de victime, printre care copii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor armate din Odesa, Serghei Bratciuk, atacul cu rachete a fost lansat de „avioane strategice” din direcția Mării Negre.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina