Agresorul a fost împușcat de un alt polițist și a decedat ulterior la spital, a anunțat în cursul serii postul public de televiziune belgian RTBF.

Incidentul s-a produs în apropierea sediului poliției din Charleroi, la circa 60 de kilometri sud de Bruxelles. Una dintre cele două polițiste a suferit tăieturi adânci la nivelul feței și a fost internată în spital, în timp ce colega sa are răni minore.

În urma atacului premierul belgian a declarat că cel mai probabil, acesta a fost un act de terorism.   „Indiciile inițiale trimit clar spre terorism”, a declarat Michel prin telefon pentru RTL, potrivit Reuters. Atacatorul era un algerian de 33 de ani, care locuia în Belgia din 2012, și era în atenția autorităților pentru infracțiuni minore, însă nu pentru terorism. Cu toate acestea, organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul prin agenția sa de știri Amaq.

 
 

Urmărește-ne pe Google News