Ariana Grande a vizitat copiii care se află internați la spitalul Royal Manchester. Astfel, cântăreața a vizitat-o pe Jaden Farrel-Mann, în vârstă de zece ani, care a suferit fracturi la ambele picioare și a fost rănită de șrapnel în urma atacului sinucigaș de la Manchester Arena. Totodată, fetița a suferit două intervenții chirurgicale.
“Mi-am cunoscut regina astăzi. Te iubesc, Ariana Grande”, a scris fetița pe Twitter.
Mama ei a povestit că Jaden a avut parte de o surpriză uriașă și că nu se aștepta să fie vizitată de Ariana Grande. “Jaden se uita la televizor, când Ariana a intrat în salon. A fost complet uimită!”, a spus mama fetiței.
Tatăl ei sa povestit că gestul l-a emoționat și pe el până la lacrimi. “Asta înseamnă mai mult pentru noi decât toate lucrurile incredibile pe care oamenii le-au făcut în această săptămână, mai ales atunci când fiica ta te întreabă după a doua operație dacă Ariana este ok. Sunt atât de fericit că a putut să vină. Nu am văzut-o niciodată pe Jaden atât de fericită. Chiar și eu am plans”, a spus tatăl lui Jaden.
Fetița de zece ani nu este singura care a fost vizitată de cântăreață. Evie Mills, în vârstă de 14 ani, a stat și ea de vorbă cu vedeta americană. Acesta a fost vizitată și de regina Elisabeta a II-a la câteva zile după atac.
Totodată, cântăreața a făcut fotografii cu personalul spitalului. Ariana Grande va susține mâine un nou concert în Manchester, organizat în memoria victimelor. Banii obţinuţi din vânzarea lor vor fi donaţi victimelor şi familiilor afectate de atacul terorist. Organizatorii se aşteaptă ca suma strânsă să fie de 2 milioane de lire sterline.Biletele au fost puse în vânzare joi și p au fost vândute în doar șase minute.
Pe scena din stadionul de cricket Old Trafford vor mai urca Justin Bieber, Black Eyed Peas, Coldplay, Miley Cyrus, Niall Horan, Little Mix, Katy Perry, Take That, Usher, Pharrell Williams şi Robbie Williams.
[libgallery id=”1847898″]
În atacul din Manchster, 22 de persoane și-au pierdut viața și peste 100 au fost rănite. Atacul terorist a fost comis de un britanic de origine libiană, Salman Abedi, la finalul unui concert susținut de cântăreața Ariana Grande.
Citește și:
- Poliția din Manchester a publicat primele imagini cu Salman Abedi, atacatorul de la Manchester Arena
- Serviciile britanice au ratat cinci ocazii de a-l opri pe Salman Abedi, autorul atentatului de la Manchester Arena
- Detalii noi despre Salman Abedi, autorul atacului din Manchester. El s-a schimbat complet în urmă cu un an
- Anchetă internă în MI5 pentru felul în care au fost tratate avertismentele privind radicalizarea lui Abedi