Purtătoarea de cuvânt a diplomației SUA a făcut noi dezvăluiri privind atacurile acustice, după ce în urmă, cu aproximativ două săptămâni, a ieșit la iveală că Washingtonul a expulzat doi diplomați cubanezi, în urma acestori incidente, potrivit BBC News.

„Putem să confirmăm că cel puțin 16 angajați americani, membri ai comunității ambasadei noastre, au simțit anumite simptome. Tratăm situația în cel mai serios mod”, a afirmat Heather Nauert.

Nu doar americanii au fost afectați de această armă sonică, ci și cel puțin un angajat al Ambasadei Canadei. Toți au primit tratamente.

Incidentele au ieșit la iveală la începutul lunii august, însă au avut loc în urmă cu mai multe luni. Mai precis, primele „simptome fizice” au fost semnalate la sfârșitul lui 2016 și, de la 23 mai, fără să obțină lămuriri, Statele Unite au decis într-o primă ripostă să expulzeze doi diplomați cubanezi în post la Washington.

Administrația americană nu a făcut cunoscut până în prezent numărul persoanelor afectate. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a dat asigurări joi că atacuri au încetat, dar Washingtonul nu știe încă „cine le-a comis”.

Întrebat despre „aceste atacuri”, secretarul de stat american, Rex Tillerson, a lansat un apel autorităților cubaneze să facă „lumină” în legătură cu autorii lor.

De partea cealaltă, Cuba a negat că se află în spatele acestor atacuri, afirmând că „nu a permis niciodată şi nici nu va permite ca teritoriul cubanez să fie folosit pentru orice fel de acţiuni împotriva diplomaților sau familiile lor, fără excepţie”. Statele Unite și Cuba au restabilit relațiile diplomatice în 2015, după o pauză de 50 de ani.


Citește și: Caz șocant în România! A corupt sexual o minoră și a încercat să o convingă să-și ucidă părinții


 
 

Urmărește-ne pe Google News