Unul din cele mai sângeroase atacuri înregistrate în Rusia a avut loc în urmă cu aproape 20 de ani, când peste 300 de oameni au fost ucişi, după un asalt al forţelor ruse asupra unui comando cecen.
În septembrie 2004, la începutul anului şcolar un comando cecen format din 32 de persoane înarmate a luat, la ora locală 9:30, ostatici peste 1.300 de oameni, printre care 777 de copii, elevi şi profesori ai Şcolii nr. 1 din Beslan, scrie Rador.
După două zile de negocieri eşuate şi după ce teroriştii au refuzat alimentele, apa şi medicamentele pentru ostatici, autorităţile decid să intervină în forţă pentru eliberarea celor sechestraţi, declanşând o ofensivă extrem de violentă. S-au folosit tancuri, rachete termobarice şi alte arme grele, explozii puternice au zguduit şcoala, după care a urmat un schimb de focuri între terorişti şi forţele ruse.
În urma intervenţiei în forţă, au rezultat 338 de morţi din care 186 de copii, 31 din cei 32 de terorişti, zece membri ai fortelor speciale ruseşti, doi angajaţi ai Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă şi 89 de profesori.
Cele mai sângeroase atacuri din Rusia
Un infografic realizat de Reuters şi publicat de Radio Europa Liberă arată cele mai sângeroase atacuri care au vizat Rusia, în ultimele două decenii.
Decembrie 2013: 17 morţi şi zeci de răniţi după ce o femeie kamikaze se aruncă în aer într-o gară din Volgograd pe 29 decembrie. A doua zi s-a produs o explozie într-un troleibuz din același oraș. Zece persoane au murit și 20 au fost rănite.
Mai 2013: Opt morţi în Daghestan în explozia a două maşini-capcană în Mahacikala.
Octombrie 2013: Șase decese după ce o femeie kamikaze se aruncă în aer într-un autobuz plin cu studenţi la Volgograd.
Mai 2012: Cel puţin 14 morţi şi peste 120 de răniţi într-un dublu atentat cu maşină capcană în Daghestan.
August 2012: Şapte morţi, între care un şeic moderat, comis de o femeie kamikaze în Daghestan.
Ianuarie 2011 – Atentatori sinucigași cu bombă ucid peste 30 de persoane pe aeroportul Domodedovo din Moscova.
Septembrie 2010: Un atac cu maşină-capcană s-a soldat cu 17 morţi la Vladikavkaz, în Osetia de Nord.
Martie 2010 – Mai multe explozii au loc la stațiile de metrou din Moscova la ora de vârf, ucigând 40 de persoane.
Noiembrie 2009: Un tren care circula pe ruta Moscova – Sankt Petersburg a deraiat în urma unui atac terorist. 28 de persoane și-au pierdut viața în urma atentatului.
Septembrie 2004 – Peste 300 de ostatici, inclusiv mulți copii, mor atunci când forțele de securitate rusești iau cu asalt o școală după ce aceasta a fost capturată de militanți ceceni.
August 2004: Două femei kamikaze s-au aruncat în aer la bordul a două avioane de pasageri. 90 de persoane și-au pierdut viața.
Februarie 2004: Atentat la metroul din Moscova. 41 de persoane și-au pierdut viața în atacul revendicat de gruparea cecenă Gazotan Murdaş.
Iulie 2003: Atentat sinucigaș la un concert rock în Moscova. 15 persoane au murit și 50 au fost rănite.
Decembrie 2003: Un atentat sinucigaş revendicat de liderul cecen Şamil Basaiev s-a soldat cu 46 de morţi, într-un tren.
Octombrie 2002– 129 de ostatici sunt uciși atunci când forțele de securitate rusești iau cu asalt un teatru din Moscova, unde militanții ceceni țineau captive peste 700 de persoane de mai multe zile.
Septembrie 1999 – o serie de atentate cu bombă distrug blocuri întregi de apartamente în Moscova, Buynaksk și Volgodonsk, ucigând aproape 300 de persoane.