Decizia a fost luată, duminică, în cadrul unei consfătuiri a mămicilor, organizată de preşedintele Partidului Iniţiativa Naţională, Lavinia Şandru, la sediul Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Lavinia Şandru le-a cerut mămicilor să protesteze decent, fără a veni cu pamperşi folosiţi sau banderole negre, ci doar să poarte în piept panglici cu tricolorul României.

„Din păcate, actualii guvernanţi ne arată că nu sunt bărbaţi. Dacă ar fi bărbaţi, nu ar lua bani de la mame, ci ar găsi alte soluţii. Nu vrem să ne certăm cu nimeni, vrem doar să nu ni se ia din indemnizaţia pentru creşterea copiilor”, a spus Lavinia Şandru, citată de Agerpres.

Şi Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.) a anunţat că va participa, luni, la protestul organizat de părinţii cu bebeluşi, în faţa Ministerului Muncii, organizaţia propunând şi o serie de măsuri, astfel încât indemnizaţiile pentru concediul de creştere şi îngrijire a copilului să nu fie diminuate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News