“Începem să vedem în mod clar că imobilul din Alcanar a fost locul în care a fost pregătit explozibil pentru unul sau mai multe atacuri în oraşul Barcelona”, a declarat comandantul poliţiei din regiunea Catalonia, Josep Lluis Trapero.
Casa din Alcanar, folosită drept laborator, a explodat, iar teroriștii nu și-au dus planul la bun sfârșit. În acest fel, autoritățile au găsit materialele pe care atacatorii plănuiau să le folosească. În deflagrație și-ar fi pierdut viața și imamul care ar fi organizat atacul, acesta având legături cu unul dintre cei care au pus la cale atacurile din Madrid.
Explozia a distrus toate materialele teroriștilor, care voiau să arunce în aer mai multe mașini pline cu explozibil. Astfel, ei au recurs la un plan de rezervă, respectiv cel de a intra cu mașina în mulțime.
Tot în urma perchezițiilor, polițiști catalani au descoperit trei autoutilitare închiriate de celula teroristă. Toate au fost închiriate pe numele lui Younes Abouyaaquoub, marocanul în vârstă de 22 de ani, care a condus duba pe bulevardul Las Ramblas și care este căutat în toată Europa.
Potrivit unor surse din cadrul investigaţiei, una dintre autoutilitare a fost folosită în atacul din Barcelona, alta a fost descoperită în oraşul Vic (la 70 de kilometri de Barcelona), iar cel de-al treilea vehicul a fost găsit în oraşul Ripoll.
Sumar:
- Trei români se numără printre victimele atentatului din Barcelona
- Imagini șocante | Un român stabilit în Barcelona a fost martorul atacului: „Acolo era iadul”
- CIA a avertizat Barcelona privind viitoare atacuri jihadiste pe Las Ramblas
- Polițistul erou din Spania: A împușcat patru suspecți de terorism și și-a ajutat partenerul rănit
- Atentat în Barcelona | De ce a devenit Spania o țintă pentru teroriști
- VIDEO | Duba folosită în atacul din Barcelona, surprinsă de camerele de supraveghere. Cu ce viteză rula șoferul
- Atentat în Barcelona | O tânără a scăpat nevătămată din atacul terorist, după ce a fost și martora atacurilor din Londra și Paris