SUMARUL EVENIMENTELOR:

[libgallery id=”1541155′]

Românul a mărturisit că a fost pentru prima dată în viață când a auzit focuri de armă în realitate, în mulțime, astfel că inițial nici nu și-a dat seama despre ce este vorba.

Mai mult, acesta a povestit că oamenii nu realizau ce se întâmplă, în primul moment s-a crezut că este vorba despre un accident, abia apoi au conștientizat că e vorba despre un act intenționat.

”Eram pe faleză și am văzut un camion cum intră în zona pietonală. Inițial am crezut că este un accident, dar apoi ne-am dat seama că nu este deloc un accident. Am văzut cum efectiv călcau oamenii. Erau oameni cu familii, cu copii, care fugeau, erau cel puțin 200 de oameni. Am auzit tot felul de pocnituri. Era prima dată când am auzit un foc de armă în mulțime, nici nu mi-am dat seama că este vorba de focuri de armă”, a declarat românul aflat la Nisa în momentul atacului.

Românul a declarat că a reușit să ajungă teafăr în camera hotelului în care era cazat, dar în continuare se află în stare de șoc.

Un alt român a trăit clipe de groază: ”A trecut la trei paşi de mine şi prietenii mei”

Un tânăr român de 24 de ani, Adrian Iliuţă, a reuşit să scape în urma atentatului terorist din Nisa, în care şi-au pierdut viaţa cel puțin 84 de persoane, iar alte peste 100 au fost rănite, dintre care 42 grav. Ieşise cu doi prieteni în oraş, la pizza, au stat să vadă focurile de artificii, apoi când au vrut să plece către casă s-a declanşat infernul. ”A fost un infern. Nu s-a ţinut cont de vârstă sau religie. Am auzit un sunet foarte puternic urmat de ţipete. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi. Am rămas o secundă pe loc, iar apoi am observat un camion car rula cu viteză pe zona de trotuar călcând oameni, copii, familii. A trecut la trei paşi de mine şi prietenii mei. Apoi ne-am pus pe mijlocul străzii şi ne-am zis că e un act terorist. (…) Am simţit suflul camionului pe lângă mine. Se auzeazu persoane lovite şi călcate de TIR”, a povestit Adrian. Imediat după atac, în stare de şoc, el şi prietenii lui le-au făcut semne şoferilor care treceau prin zonă să-i ia în maşină. „Toată lumea refuza. E normal nu poţi avea încredere în nimeni în momente din acestea”, a declarat, pentru Gândul, Adrian Iliuţă, care a reuşit să ajungă la maşină şi apoi în siguranţă acasă.

ATENTAT Nisa. Doi români, soț și soție, au fost răniți în atentat! Bărbatul este în stare gravă

Cel puțin 84 de persoane au fost ucise joi seara de un bărbat care și-a proiectat camionul greu asupra mulțimii adunate pentru a urmări focul de artificii de 14 iulie pe Promenade des Anglais, zonă foarte frecventată de turiști.

Un martor care afirmă că a asistat la atac de la început până la sfârșit a relatat canalului BFMTV că atacatorul a scos o armă și a început să tragă asupra polițiștilor. Aceștia „l-au ucis și capul lui a ieșit prin geamul camionului”, a adăugat același martor.

Citește și:

Atentat la Nisa, de Ziua Națională a Franței | Mărturii cutremurătoare: „Camionul mergea în zigzag. Oamenii s-au agățat de ușă”

ATENTAT Nisa|80 de morți și peste 100 de răniți, după ce un camion a intrat în mulțimea adunată la Nisa

 
 

Urmărește-ne pe Google News