Forțele antiteroriste au în custodie în acest moment 14 persoane, în legătură cu atacul sângeros din clubul Reina din Istanbul.
Poliţia din Istanbul a reţinut marţi încă şase suspecţi în legătură cu atacul sângeros din noaptea de Revelion, a anunţat un oficial din serviciile de securitate pentru CNN Turk.
Luni, alte opt persoane, printre care s-au numărat şi rude ale atacatorului, au fost reţinute de poliţia antiterorism la Istanbul. Ei erau audiaţi încă marţi, potrivit oficialului.
Ultimele două arestări au avut loc, în urmă cu o oră, pe aeroportul Ataturk și ar fi vorba despre doi cetățeni străini, a căror naționalitate nu a fost dată publicității. Ei au fost reținuți la intrarea în terminalul pentru plecări internaționale și au fost transportați la sediul forțelor de securitate din Istanbul.
Presa turcă a publicat pe Twitter imagini cu un paşaport al presupusului jihadist, un cetăţean kârgâz pe nume Iakhe Mashparov, care s-a născut în 1988. Însă, identitatea atacatorului nu a fost confirmată până acum de autorităţile turce. Acesta se pare că a luptat pentru jihadiştii Statului Islamic în Siria şi a utilizat tehnici învăţate în războiul civil în timpul atacului din Istanbul, potrivit Hurriyet. Soția acestuia a fost, de asemenea, luată la audieri, și aceasta susține că nu știa că soțul ei este simptizant ISIS.
- Atac armat la Istanbul. SUA condamnă „oribilul” atac terorist și oferă asistență Turciei
- Cele mai sângeroase atacuri din Turcia în ultimele 12 luni
- VIDEO| Imagini filmate cu drona în clubul din Istanbul, unde a avut loc atacul de Revelion. Era frecventat de vedete de la Hollywood
- A supraviețuit celor doua atentate de lânga stadionul Beşiktaş, din 10 decembrie, dar a fost ucis în atacul din clubul groazei din Istanbul
- Erdogan, după atacul din Istanbul: Turcia va lupta până la capăt împotriva atacurilor teroriste
- Martorii povestesc clipele de groază petrecute în clubul din Istanbul: ”Oamenii se călcau în picioare și se cățărau pe cadavre ca să scape cu viață”
- MAE: „Nu există români printre victimele identificate ale atacului din Istanbul”
- Raed Arafat transmite condoleanţe familiilor victimelor atacului din Istanbul