Presedintele Iliescu a fost duminica la un pas de un atentat. Nu cu cerneala, ca predecesorul sau Emil Constantinescu, ci cu o piatra de dimensiuni apreciabile.
Ofiterii Serviciului de Protectie si Paza au identificat si au predat Politiei, la Arad, un barbat care voia sa arunce cu un bolovan in presedintele Ion Iliescu, a declarat, luni, un ofiter superior SPP.
Presedintele Iliescu s-a aflat, duminica, la Arad, intr-o vizita care se inscrie intr-un turneu in vestul tarii pe care seful statului l-a facut in perioada 28 septembrie – 1 octombrie.
In timp ce presedintele se afla in Palatul Cultural, unde participa la ceremonia de deschidere a anului universitar, ofiterii trupelor de interventie antiterorista au observat in multimea care il astepta pe seful statului un barbat cu un comportament specific persoanelor care sufera de boli psihice, transmite Mediafax. Ei l-au abordat, incercand sa afle care este scopul prezentei acestuia in zona. Barbatul, despre care ofiterii SPP au aflat ulterior ca se numeste Mircea Isilia, le-a explicat acestora ca doreste sa vorbeasca cu presedintele Iliescu pentru a-i cere ajutorul, deoarece este foarte sarac. Luptatorii antiteroristi au descoperit insa ca acesta avea un bolovan intr-o sacosa. Ei l-au luat din multime pe Mircea Isilia si l-au predat Politiei. Barbatul a recunoscut in timpul anchetarii sale de catre Politie ca intentiona sa arunce bolovanul in presedintele Iliescu, pentru „a iesi in evidenta”, deoarece familia sa l-a dat afara din casa.
Tot in cursul zilei de duminica, escorta presedintelui s-a confruntat cu vizita lui Faur Isaia, cel care l-a stropit cu cerneala pe Emil Constantinescu in ziua alegerilor generale. Acesta insa, controlat „la piele” de SPP, nu l-a agresat deloc pe Ion Iliescu.
Urmare a acestui incident si a celui cu Faur Isaia, vigilenta dispozitivului care asigura protectia presedintelui Iliescu, luni, pe durata vizitei sale in Oradea, a crescut. Luptatorii antiteroristi au fost in apropierea presedintelui pe tot traseul. In plus, oradenii nu au putut sa se apropie foarte mult de seful statului. Nici Ion Iliescu nu s-a apropiat de multime pentru a da mana cu oamenii sau pentru a discuta cu ei, asa cum obisnuieste in vizitele in tara.
Tocmai pentru a evita intalniri directe intre presedintele tarii si tot felul de „glumeti”, la poarta Palatului Cotroceni exista o „lista neagra” pe care sunt trecute persoane care pot pune in pericol siguranta sefului statului. Aceste persoane nu sunt acceptate in programul de audiente, iar prezenta este monitorizata atunci cand Ion Iliescu este in vreo vizita care presupune contact cu masele.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!