Numai inspiraţia de moment a câtorva persoane aflate în anticamera biroului de primar a făcut ca incidentul să nu se transforme într-o adevărată tragedie. În momentul în care femeia a turnat pe ea din sticla cu benzină şi a încercat să intre în biroul primarului a fost imobilizată de mai mulţi martori care au reuşit să cheme şi forţele de ordine.

Femeia a fost încătuşată de poliţiştii locali şi transportată de urgenţă la spitalul din Săpoca, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice .

Potrivit unui consilier local femeia ar fi intrat în depresie în momentul în care a aflat că urma să împartă spaţiul locativ închiriat de primărie cu două familii nevoiaşe.

”Această doamnă a fost prezentă şi la ultima şedinţă de consiliu local pentru a protesta împotriva acestei decizii, dar nu a fost luată în seamă. Era supărată că ar fi investit foarte mulţi bani în renovarea casei şi acum trebuia să o împartă cu alte familii. Este un incident foarte grav”, ne-a declarat consilierul Silviu Roşioru.

Reprezentanţii primăriei Buzău au confirmat incidentul însă au precizat că din punct de vedere legal cererea femeii era imposibil de rezolvat.

”Din punct de vedere legal nu i se putea aproba cererea de a închiria întreaga locaţie. Este regretabil că a apelat la o asemenea soluţie pentru a-şi rezolva problemele locative”, ne-a declarat Gabriel Peneş, purtătorul de cuvânt al primăriei Buzău.

Cel mai probabil femeia va fi eliberată mâine din costudia spitalului de psihiatrie, însă atacatoarea ar putea fi acuzată de tentativă de distrugere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News