Atacul terorist a durat 82 de secunde, timp în care Khalid Masood a intrat cu mașina în oamenii aflați pe podul Westminster, aflat lângă Parlamentul britanic, dar și lângă multe alte atracții din Londra, precum London Eye. El a fugit apoi în curtea Parlamentului, unde a ucis un polițist.

Potrivit unor surse citate de BBC, Masood ar fi mers cu mașina de mai multe prin zonă, înainte să comită atacul din 22 martie și să intre cu peste 120 de kilometri la oră în cei aflați pe pod. Nu este clar dacă el a mers prin zonă în ziua atacului sau înainte, precum nici ce anume dorea să facă.

Poliţia Metropolitană a precizat că nu va comenta cu privire la detaliile unei anchete în desfăşurare. Anterior, anchetatorii au precizat că atacatorul a acţionat de unul singur.

El a ucis patru persoane – pe polițistul Keith Palmer, profesoara Aysha Frade, turistul american Kurt Cochran și pe britanicul Leslie Rhodes, în vârstă de 75 de ani – înainte să fie ucis.

Alte 50 de persoane au fost rănite, iar 13 dintre ele se află în continuare în spital. Printre acestea se numără și românca Andreea, care se afla în vacanță alături de iubitul ei, Andrei. Tânărul a fost externat la o zi după atac, suferind o fractură în zona piciorului. Andreea, însă, este în stare gravă, dar stabilă. Ea a fost aruncată în Tamisa în urma impactului și a fost salvată de cei aflați într-o barcă de croazieră.

Primarul din Vinderei, Vaslui, a obligat Meta să dezvăluie identitatea celor care-l atacau pe Facebook: „S-a creat un precedent!”
Recomandări
Primarul din Vinderei, Vaslui, a obligat Meta să dezvăluie identitatea celor care-l atacau pe Facebook: „S-a creat un precedent!”

Citește și:

Autoritățile încearcă să stabilească momentul în care Masood (52 de ani) s-a radicalizat. El s-a născut Adrian Ajao în Kent şi a locuit pentru o perioadă în Arabia Saudită.

”Trebuie să acceptăm cu toţii că există o posibilitate să nu înţelegem niciodată asta”, a declarat un reprezentant al Scotland Yard.

Teroristul ar fi folosit aplicația Whatsapp cu doar câteva minute înainte de atac, însă autoritățile nu au reușit să afle mai multe detalii, deoarece aplicația este criptată. De altfel, guvernul britanic a cerut acces la conversațiile acestuia.

Atentat în Londra | Khalid Masood a intrat cu peste 120 de km/h în oamenii aflați pe podul Westminster

Citește și:

Cum tot scade pedeapsa lui Mario Iorgulescu, deşi el n-a executat nicio zi de închisoare
Recomandări
Cum tot scade pedeapsa lui Mario Iorgulescu, deşi el n-a executat nicio zi de închisoare

Atacul terorist a durat 82 de secunde

Ora 14.40.08 – Masood a intrat cu mașina pe trotuarul podului Westminster, lovind oamenii aflați acolo
Ora 14.40.38 – Teroristul a intrat cu mașina în gardul Parlamentului
Ora 10.40.59 – Este înregistrat primul apel la numărul pentru situații de urgențe privind atacul terorist
Ora 14.41.30 – Masood părăsește vehiculul și îl înjunghie pe polițistul Keith Palmer, fiind apoi împușcat mortal

Atentat în Londra | Khalid Masood a intrat cu peste 120 de km/h în oamenii aflați pe podul Westminster

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României
Viva.ro
„Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României
Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel
Imagini sfâșietoare din cuibul unei berze. Moartea a trei pui a stârnit indignare: „De ce mai există camere?”
Adevarul.ro
Imagini sfâșietoare din cuibul unei berze. Moartea a trei pui a stârnit indignare: „De ce mai există camere?”
Ozana Barabancea, mărturisiri surprinzătoare despre plecarea Andreei Bălan de la Antena 1: „Dacă ea își dorește…”
Elle.ro
Ozana Barabancea, mărturisiri surprinzătoare despre plecarea Andreei Bălan de la Antena 1: „Dacă ea își dorește…”
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

Dezastru la Salina Praid, din cauza inundaţiilor. Debitul pârâului Corund a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani
Observatornews.ro
Dezastru la Salina Praid, din cauza inundaţiilor. Debitul pârâului Corund a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI