La postarea privind îngrijorarea apropiaților că aceștia nu mai răspund la mesaje, un utilizator al rețelei a fost postat un comentariu în care spune că l-ar fi văzut la festivalul de artificii din seara fatidică, lângă Mercure Beach, plaja unui hotel de lângă Promenade des Anglais.
Citește și: Atentat Nisa | Românca dispărută a fost găsită în viață. Femeia este internată în stare gravă
În ciuda apelurilor de pe rețeaua de socializare, la MAE nu s-a înregistrat nicio cerere oficială. „Referitor la semnalările pe rețelele de socializare privind dispariția altor doi cetățeni români în urma atacului de la Nisa, precizăm că până în prezent nu au fost primite solicitări telefonice sau prin e-mail cu privire la persoanele menționate”, se arată într-un comunicat al MAE. Totodată, instituția precizează că verificările sunt în curs.
Cei doi români sunt Alexandru Goldan, un tulcean care, potrivit contului său de pe rețeaua de socializare este stabilit în insula Capri, și Elena Condei, care este din Bacău și ar locui tot în Capri. Pe 2 iulie, Alexandru Goldan a postat că se află în vacanță pe Coasta de Azur.
Pe pagina de Facebook SOS Nice au fost postate, încă de joi, imagini cu persoane care încă sunt dispărute, în urma atentatului. Pe aceeaşi pagină a apărut şi anunţul privind familia de români dată dispărută la Nisa. Până acum, copilul minor şi mama acestuia au fost găsiţi în spitale din Nisa.
SUMARUL EVENIMENTELOR:
- ATENTAT NISA|Reconstituire 3D a tragediei din Nisa! Cum s-a produs atacul| VIDEO ȘOCANT
- Prima imagine cu românii răniți în atacul de la Nisa. Care este starea lor
- Cum arată și cine este atacatorul de la Nisa! Îl părăsise soția și se afla în plin divorț
- Apelul disperat al unui bărbat: „Soția mea a murit, îmi caut fiul”
- Mărturiile unui român stabilit pe Coasta de Azur care ar fi trebuit să fie pe promenadă: «Plec din Franța definitiv!»
- Declarația cutremurătoare a unui tânăr: „Aseară am fost în Irak sau Siria, nu în Franța. M-am simțit ca într-o țară de război”
- Specialiștii spun că atentatul de la Nisa a fost o răzbunare a morții lui Al-Shishani
- Cele mai grave atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016
- Mărturia unei moldovence: ”Sunt locuri foarte dragi, ce acum poartă amprenta morții”
- Ce spune preotul paroh de la Nisa, Radu Totelecan, despre românii răniți în atacul de la Nisa
- Doi români, soț și soție, au fost răniți în atentat! Bărbatul este în stare gravă
- Șoferul camionului, cunoscut pentru antecedentele sale violente
- Momentul în care camionul a intrat în mulțime, surprins de camere. Imagini șocante cu victimele aflate pe jos, în stradă
- Un bebeluș de 8 luni pierdut în timpul atacului a fost regăsit datorită Facebook