„Dispariția a doi cetățeni români în urma atacului de la Nisa nu se confirmă. În urma demersurilor efectuate de reprezentanții Ambasadei României la Paris rezultă că cei doi cetățeni români nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului și nu figurează în evidențele autorităților franceze printre victimele atentatului”, anunță MAE, într-un comunicat de presă.
Este vorba despre Alexandru Goldan, un tulcean care, potrivit contului său de pe rețeaua de socializare este stabilit în insula Capri, și Elena Condei, care este din Bacău și ar locui tot în Capri. Pe 2 iulie, Alexandru Goldan a postat că se află în vacanță pe Coasta de Azur. Pe pagina de Facebook SOS Nice au apărut informații cum că aceștia ar fi de negăsit. Cu toate acestea, MAE a anunțat că aceștia nu se află pe listele de persoane dispărute.
Totodată, în cazul lui Ștefan Valentin, bărbatul în vârstă de 40 de ani, care a fost dat dispărut tot pe pagina de Facebook, MAE a precizat că se fac verificări. „Menționăm că se întreprind verificări, însă până în prezent nu au fost înregistrate solicitări cu privirea la situația sa în urma atacului de la Nisa”, se mai arată în comunicatul citat.
Pe pagina de Facebook SOS Nice au fost postate, încă de joi, imagini cu persoane care încă sunt dispărute, în urma atentatului. Pe aceeaşi pagină a apărut şi anunţul privind familia Coman, care a fost dată dispărută la Nisa. Până acum, copilul minor şi mama acestuia au fost găsiţi în spitale din Nisa.
Citește și: Atentat Nisa | Românca dispărută a fost găsită în viață. Femeia este internată în stare gravă
Pe 14 iulie, un tunisian a intrat cu camionul în mulțimea de oameni adunată să vadă spectacolul de artificii organizat cu ocazia Zilei Naționale a Franței. El a mers aproximativ doi kilometri cu vehiculul pe bulevadul pietonal, înainte să fie împușcat mortal de polițiști. În urma atacului, care a fost revendicat de Statul Islamic, 84 de oameni au murit și sute au fost răniți. Potrivit ultimelor informații din anchetă, atacatorul, identificat drept Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, a cercetat locul masacrului de două ori înainte de a comite atacul. Totodată, cu puțin timp înainte de a intra cu vehiculul în oameni, el a trimis un SMS în care cere mai multe arme.
SUMARUL EVENIMENTELOR:
- ATENTAT NISA|Reconstituire 3D a tragediei din Nisa! Cum s-a produs atacul| VIDEO ȘOCANT
- Mărturiile unui român stabilit pe Coasta de Azur care ar fi trebuit să fie pe promenadă: «Plec din Franța definitiv!»
- Declarația cutremurătoare a unui tânăr: „Aseară am fost în Irak sau Siria, nu în Franța. M-am simțit ca într-o țară de război”
- Cele mai grave atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016
- Mărturia unei moldovence: ”Sunt locuri foarte dragi, ce acum poartă amprenta morții”
- Șoferul camionului, cunoscut pentru antecedentele sale violente
- Momentul în care camionul a intrat în mulțime, surprins de camere. Imagini șocante cu victimele aflate pe jos, în stradă
- Un bebeluș de 8 luni pierdut în timpul atacului a fost regăsit datorită Facebook
- Atacatorul atentatului din Nisa a fost tratat pentru probleme psihologice
- Soţia atacatorului din Nisa, bătută în repetate rânduri de soţ. Femeia intentase divorţ
- Atentat Nisa | Dubele care blocau intrarea pe Promenade des Anglais, retrase înainte de atac. Detalii noi din anchetă