Potrivit ziarului francez Le Figaro, cererea a fost trimisă miercuri de o divizie specială a poliției franceză ce luptă împotriva extremismului, către biroul primarului de la Nisa.

Publicația franceză a obținut chiar și a copie a documentului în care poliția antiteroristă cere acest lucru, invocând articole ale codurilor penale și criminale și  menționând că momentul atacului trebuie sters complet și definitiv. „Stergeți înrgistrările din 14 iulie 2016, ora 22.30 până la 15 iulie 2016, ora 18.00”, scrie în document. În plus, divizia numește clar șase camere de supraveghere ale căror înregistrări trebuie șterse în mod particular.

Procurorul Parisului a confirmat, de asemenea, informația publicată de Le Figaro, spunând că această cerere a fost făcută pentru „ preveni distribuirea necontrolată a imaginilor din timpul atacului. El a precizat că din miile de camere de supraveghere din Nisa, cel puțin 140 dintre ele conțin „elemente interesante” privind atacul. Poliția antiteoristă a declarat, de asemenea, că experții lor au reușit să recupereze 100% din informații de pe camerele de supraveghere din Nisa.

Cererea survine după ce în Franța a izbucnit un adevărat scandal privind slabele măsuri de securitate luate de autorități în noaptea atacului.
Ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, a ordonat, de asemenea, joi o anchetă administrativă în urma polemicii în creștere cu privire la dispozitivul de securitate instituit de autorități la Nisa în seara zilei de 14 iulie.
Potrivit cotidianului Libération, care citează „o sursă de poliție care a vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere”, dar și fotografii făcute la câteva momente după atac, „un singur vehicul de poliție, cel al agenților locali, se găsea în mijlocul șoselei, pe partea cu marea”, în locul unde artera a devenit pietonală în acea seară, cu puțin timp înainte de sosirea camionului ucigaș.
Cazeneuve a reacționat cu vehemență la ancheta cotidianului, într-un comunicat emis în jurul orei 01.00 punând la îndoială „deontologia jurnaliștilor care au semnat aceste articole” și denunțând „procedee care împrumută din registrul complotului și care sunt grave.

 

Pe 14 iulie, un tunisian a intrat cu camionul în mulțimea de oameni adunată să vadă spectacolul de artificii organizat cu ocazia Zilei Naționale a Franței. El a mers aproximativ doi kilometri cu vehiculul pe bulevardul pietonal, Promenade de Anglais, înainte să fie împușcat mortal de polițiști. În urma atacului, care a fost revendicat de Statul Islamic, 84 de oameni au murit, printre care și un român,  și sute au fost răniți. Potrivit ultimelor informații din anchetă, atacatorul, identificat drept Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, a cercetat locul masacrului de două ori înainte de a comite atacul. Totodată, cu puțin timp înainte de a intra cu vehiculul în oameni, el a trimis un SMS în care cere mai multe arme.

SUMARUL EVENIMENTELOR:

 

Urmărește-ne pe Google News