SUMARUL EVENIMENTELOR:

[libgallery id=”1541155′]

„El a tras de mai multe ori cu pistolul, înainte de a fi ucis”, a declarat vineri Christian Estrosi, fost primar al Nisei și actual președinte al regiunii, citat de France Presse. Potrivit unei alte surse apropiate anchetatorilor, șoferul a deschis focul „cu un pistol”. Între altele, o „grenadă nefuncțională”, precum și arme de război false au fost găsite în camion. Estrosi afirmase anterior că șoferul fusese în posesia unor arme „grele” la bordul camionului.

O imagine în care se presupune că este atentatorul a fost făcută publică. Autoritățile franceze au declarat că acesta a fost identificat, că are 31 de ani și în momentul acesta se fac percheziții în casa din Nisa, în care acesta locuia.

ATENTAT Nisa|80 de morți și peste 100 de răniți, după ce un camion a intrat în mulțimea adunată la Nisa

Cel puțin 84 de persoane au fost ucise joi seara de un bărbat care și-a proiectat camionul greu asupra mulțimii adunate pentru a urmări focul de artificii de 14 iulie pe Promenade des Anglais, zonă foarte frecventată de turiști.

Un martor care afirmă că a asistat la atac de la început până la sfârșit a relatat canalului BFMTV că atacatorul a scos o armă și a început să tragă asupra polițiștilor. Aceștia „l-au ucis și capul lui a ieșit prin geamul camionului”, a adăugat același martor.

Sursa foto: captura Antena3

 
 

Urmărește-ne pe Google News