Poliția din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg a arestat doi tineri, într-o operațiune de contracarare a unui posibil atentat terorist.

Conform autorităților, cei doi au ales ca țintă Târgul de Crăciun din Köln sau, în caz de eșec, o sinagogă.

Adolescentul rus, cel care a inițiat planul, a discutat cu cel afgano-german pe un grup de Telegram. Serviciile de securitate germane au interceptat un videoclip în care adolescentul de origine rusă face apel la jihad și anunță un atentat terorist. El menționează, ca dată precisă, ziua de vineri, 1 decembrie.

În urma operațiunii, declanșate de „alerta de risc extrem de terorism”, Edris D. (15 ani) a fost arestat. Tânărul germano-afgan din Burscheid nu era încă cunoscut poliției sau Oficiului pentru Protecția Constituției ca suspect de terorism.

Edris a avut contact strâns cu Rasul M. (16 ani) din Wittstock (Brandenburg), cunoscut poliției ca un simpatizant al organizației Statul Islamic și pentru răspândirea propagandei teroriste.

Tinerii islamişti plănuiau un atac folosind dispozitive incendiare autofabricate sau un camion.

Marți, anchetatorii au percheziționat camerele suspecților de terorism din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg și i-au arestat.

Parchetul Düsseldorf și Parchetul Neuruppin investighează suspiciunile de planificare a comiterii unei infracțiuni de terorism.

Un tânăr a scris despre planurile de atac într-un grup de chat de pe Telegram. În cele din urmă, au căzut de acord asupra unui plan foarte concret de a ataca un târg de Crăciun.

Ministrul de Interne din Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul:

„Trebuie să ținem ochii larg deschiși când vine vorba de pericol la piețele noastre de Crăciun”, a mai spus Reul.

Michael Esser, șeful Direcției de Crime din cadrul Poliției din Köln, a declarat că, „în prezent, nu există indicii din proceduri care să sugereze o reevaluare a situației actuale de securitate. Suntem foarte vigilenți, suntem în comunicare constantă cu autoritățile de securitate de stat și federale și facem tot ce putem pentru a proteja populația”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News