”Maniera în care reacționăm în fața terorismului are importanță. Noi nu putem reacționa de o manieră ce ar eroda însuși țesutul societății noastre, întrucât diversitatea noastră și modul nostru de a primi toate talentele, de a trata pe toată lumea la fel indiferent de rasă, sex sau religie, fac din Statele Unite o mare țară”, a subliniat liderul de la Casa Albă, în adresarea sa săptămânală.

”Vom rămâne fideli acestor valori, vom onora memoria celor pe care i-am pierdut și ne vom păstra țara liberă și puternică”, a adăugat Obama.

9/11 | Comemorare 15 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Americanii își amintesc de cea mai neagră zi

Pe 11 septembrie 2001, întreaga lume privea înspăimântată către New York, unde patru comandouri de islamiști au deturnat patru avioane de linie. Aproape 3.000 de oameni au murit, printre care şi cetăţeni străini din 90 de ţări. Patru dintre aceştia erau români.

Citește și: Amenințarea pe care au primit-o SUA înainte de 11 septembrie de la liderul Al-Qaida

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News