Reuniuna în memoria victimelor atentatelor a avut loc în zona Place de la Bourse din capitala belgiană, unde au loc astfel de omagii de marţi, de când au fost comise atacurile. Deşi marşul „contra fricii” programat pentru duminică a fost anulat din motive de securitate, între 500 şi 1.000 de persoane au venit, cu toate acestea, la Place de la Bourse.

Puţin după ora locală 14.00 (15.00 – ora României), circa 450 de manifestanţi violenţi, îmbrăcaţi în negru şi cu cagule, au venit să protesteze în cadrul reuniunii, autonumindu-se „huligani”, cel mai probabil susţinători de extremă-dreapta, potrivit martorilor de la faţa locului.

Poliţiştii au intervenit cu tunuri de apă asupra protestatarilor, încercuindu-i şi izolându-i de ceilalţi manifestaţi. La faţa locului, se află şi militari.

Potrivit agenţiei Belga care citează surse din poliţie, bărbaţii au ajuns duminică după-amiază în gara de nord din Bruxelles, provenind din Vilvorde. Unii dintre ei huiduiau şi păreau să fi consumat băuturi alcoolice.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News