UPDATE ora 15.10: Potrivit presei franceze, autoritățile au descoperit că mașina găsită fusese folosită ca mijloc de transport de către Salah Abdeslam, unul dintre frații care au participat la atacurile din Paris și pe care autoritățile nu l-au găsit încă.
Un autoturism de culoare neagră, găsit în piața Albert-Kahn, în Arondismentul 18 din nordul Parisului, ar fi putut servi la pregătirea atentatelor, au explicat surse ale poliției. Această mașină a fost reperată pe autostrada A1 (ce deservește partea de nord a Franței) în cadrul a ceea ce ar putea reprezenta conexiuni pregătitoare între Paris și Belgia, au precizat interlocutorii agenției franceze de presă.
Cu toate acestea, doar o examinare mai detaliată a mașinii de către poliție ar putea determina folosirea sa în atentate, a nuanțat o altă sursă din cadrul forțelor de ordine franceze.
Au fost desfășurate deja operațiunile de verificare și de deminare pentru a vedea dacă vehiculul, înmatriculat în Belgia, nu conținea explozibili.
Atentate la Paris
O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 132 de persoane au murit și 352 sunt rănite, conform unui bilanț provizoriu. Doi români au murit în explozii.
Locurile în care au avut loc atacuri:
La Belle Equipe, 92 rue de Charonne, arondismentul 11 – cel puțin 19 morți într-un atac armat.
Barul Le Carillon și restaurantul Le Petit Cambodge pe rue Alibert, arondismentul 10 – cel puțin 12 morți în atacuri armate
Restaurantul La Casa Nostra, 92 rue de la Fontaine au Roi, arondismentul 11 – cel puțin 5 morți în atacuri armate.
Stade de France, St Denis, nordul Parisului – explozii în apropierea stadionului, trei atacatori kamikaze morți.
Sala de spectacole Bataclan, 50 boulevard Voltaire, arondismentul 11 – atac armat al mai multor teroriști, cel puțin 85 de morți.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News