Cristian Preda: „La două noaptea, preşedintele PE ne-a chemat şi am aflat că în clădire se aflau, la acel moment, 1.500, 2.000 de persoane”

FOTO: EPA

Cristian Preda, europarlamentar român, a povestit pentru Libertatea că se afla la Parlamentul European, când a avut loc atentatul. „Mă pregăteam să mă întâlnesc cu Maia Sandu şi cu Andrei Năstase, liderii celor două partide din Moldova. Am aflat de incident şi, ca în cazul atentatului de la Bruxelles, din 2015, şi acum clădirea PE a fost blocată. La două noaptea, preşedintele PE ne-a chemat şi am aflat că în clădire se aflau, la acel moment, 1.500, 2.000 de persoane”, a spus el.

Preda a arătat că abia după ora două jumătate au început să fie evacuaţi, în funcţie de zonele unde erau cazaţi, unii, care aveau hotelul în zona centrului, ieşind din sediul PE după ora 3 dimineaţa.

Cristian Preda ne-a mai spus că acum se află din nou în sediul Parlamentului şi că se ciurculă încă normal, deşi Poliţia caută încă autorul acestui atentat.

„Ni s-au transmis toată noaptea alerte de securitate, în care ni se spunea să rămânem în incinte”, a mai spus eurodeputatul.

Preda a mai arătat că Maia Sandu şi Andrei Năstase nu au putut ajunge la hotelul unde aveau rezervări şi şi-au găsit adăpost în holul unui alt hotel, pentru că erau blocaţi în centru, în inima perimetrului controlat de Poliţie.

Norica Nicolai: „Lumea era vizibil tensionată în clădire. Am observat la un moment dat că la un bar era aproape terminată băutura”

FOTO: HEPTA

Şi Norica Nicolai s-a aflat, marţi seara, în Parlamentul European, unde, ca raportor PE pe Azerbaijan, participa la un eveniment cultural, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă a acestui stat, cu muzică şi dans.

„Am stat până la ora 3.00 în Parlament, mulţi colegi care au rămas şi ei blocaţi au venit şi au luat ceva de băut şi de mâncare, pentru că era totul închis la acea oră”, a spus ea.

Europarlamentarul ALDE ne-a povestit că lumea era vizibil tensionată în clădire. „Am observat la un moment dat că la un bar era aproape terminată băutura”, a spus Norica Nicolai, arătând că eurodeputaţii au urmărit la televizor evoluţia evenimentelor.

„În acest moment, Strasbourg este pur şi simplu răvăşit, pentru că încă nu l-au găsit pe atentator”, a mai spus Nicolai.

Ea a ţinut să precizeze că măsurile de securitate din zona Târgului de Crăciun au început cu mult timp înainte de atentat, iar toţi cei care intrau erau controlaţi în genţi şi bagaje.

Renate Weber: „Eu nu înţeleg cum a intrat în zona Târgului cu o puşcă, pentru că eu am fost căutată în geantă”

FOTO: EPA

Şi Renate Weber, europarlamentar ALDE, ne-a povestit că se afla în centrul Strasbourgului, în momentul atentatului.

„Eu, având hotelul chiar în centru, în zona Târgulu ide Crăciun, eram la acea oră în centru, într-un restaurant. Mi s-a spus, la un moment dat, să nu ieşim, deşi terminasem şi plătisem nota, pentru că e mai bine, că a fost un incident, fără să ştim ce. Că a venit poliţia, dar e mai bine să rămânem. Am rămas câteva minute, dar, neştiind despre ce e vorba, am ieşit. Acum, dimineaţa îmi dau seama, că a fost foarte ciudat.  Eram în faţa intrării restaurantului, era un grup de poliţişti, 8 sau 10, am ieşit şi m-am îndreptat spre hotel, care este la 50 de metri. Nu m-a întrebat nimeni nimic, am trecut printre ei, în condiţiile în care, după aceea, văzând şi aflând ce s-a întâmplat, am realizat că eram exact în perimetrul unde se trăsese. De ce m-au lăsat să merg pe stradă?, a spus eurodeputatul.

Weber a arătat că, în opinia sa, au fost „nişte erori ale poliţiştilor”, pentru că ei închideau perimetrul în afară dar în interior nu.

Renate Weber a spus că în momentul în care a intrat în hotel, holul era plin cu lume speriată, care fusese probabil rugată de poliţie să se adăpostească”.

„Hotelul, imediat şi-a închis uşile, a tras perdele, practic oamenii s-au baricadat în interior. Această stare de a ţine lumea în interior a durat cam până la miezul nopţii”, a mai afirmat ea.

„Acum, de dimineaşa, s-a trimis mesaj că activitatea se reia în mod normal,  deşi omul nu a fost prins. Am înţeles că a fost şi rănit. Eu nu înţeleg cum a intrat în zona Târgului cu o puşcă, pentru că a intrat prin aceeaşi zonă în care am fost şi eu şi am fost căutată în geantă, există un cordon de poliţie foarte mare, nu poţi merge decât pe un trotuar şi nu poţi să scapi de controlul poliţiei”, a povestit ea.

Şi Marian Jean Marinescu, eurodeputat PNL, ne-a spus că a fost blocat în Parlamentul European, până în jurul orei 3 dimineaţa. Despre atmosfera din oraş, el a povestit că de dimineaţă, în zona unde locuieşte, un cartier de tineri şi studenţi, era pustiu pe stradă.

Activitatea în Parlamentul European s-a reluat, miercuri dimineaţa. Marian Jean Marinescu ne-a mai spus că şi transportul circulă în Strasbourg.


Citeşte şi:

Cine este atacatorul din Strasbourg. Un localnic de 29 de ani cunoscut de autorități pentru infracțiuni care nu au legătură cu terorismul

VIDEO ȘOCANT: Au apărut primele filmări din timpul atacului din Strasbourg. Imagini cu puternic impact emoțional!

 
 

Urmărește-ne pe Google News