CFR Călători va asigura, şi în 2015, serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din apropiere. În plus, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Piteşti şi alte oraşe, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe staţii de pe traseu. Astfel, şi biletele vor costa mai puţin.
Cei care vor să-şi petreacă Sărbătorile la munte, dar se tem de deja tradiţionala aglomeraţie de pe DN1, au ca alternativă calea ferată. Trenurile Zăpezii, care au ca destinaţie mai multe staţiuni montane din România, vor circula până la 28 februarie, anul viitor.
Dacă ai rău de avion, poţi ajunge cu 39 de euro de la Bucuresti la Viena, zilnic, pe calea ferată. Trenuri directe sunt şi către Budapesta şi Sofia. Noul Plan de Mers al Trenurilor va fi valabil până la 12 decembrie 2015, urmând să fie în circulaţie, zilnic, peste 1.100 de trenuri.

Urmărește-ne pe Google News