Potrivit site-ului ANM, avertizarea este valabilă pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, precum şi pentru zonele montane ale judeţelor Hunedoara şi Vâlcea, unde cantităţile de apă vor depăşi local 50 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 80 de litru pe metru pătrat.

Avertizarea de luni este o actualizare a celei privind Codul galben emis de ANM duminică, valabil de luni, ora 12.00 până marţi, ora 21.00. Avertizarea vizează ploi abundente, cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu aspect de vilejie, precum şi, izolat, căderi de grindină.

Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o avertizare valabilă de luni, ora 5.00 până miercuri, ora 7.00 şi care vizează 21 de judeţe unde există pericol de inundaţii şi de creşteri de debite a râurilor, în urma ploilor din această perioadă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News