Trei dintre cei patru suspecţi, sub pretextul că sunt angajaţi ai unei societăţi comerciale şi urmează să efectueze activităţi de dezinfecţie şi deratizare, ar fi pătruns în locuinţa unei femei în vârstă de 79 de ani, de unde ar fi reuşit să sustragă suma de 4.600 de lei, în timp ce al patrulea suspect asigura zona din afară.
Pe fir au intrat poliţiştii Capitalei, care în cursul dimineţii de miercuri, în jurul orei 8.00, i-au identificat pe cei patru suspecţi, doi bărbaţi şi două femei din judeţul Ilfov. Hoţii au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.