Cine să creadă că înregistrările “clandestine”, de prea bună calitate, cu microfoane ascunse în sala reuniunii pesediste de la Turnu Măgurele, n-au fost regizate chiar de “victime”? Ca o modalitate de a spune pe şleau pedeliştilor ceea ce, oficial, mahării PSD nu cutează. Sau doar folosesc eufemisme, spre a acuza politica economică bearcă, dacă nu catastrofală, impusă de Boc-Videanu-Pogea.

Pesediştii n-au suflat însă un cuvinţel despre eşecul politicilor sociale, de care ei sunt răspunzători şi peste care Geoană, Iliescu şi ceilalţi au sărit graţios. Cât de social-democrat şi de competent e un ministru al muncii, Marian Sârbu, care doar “speră” să asigure salariile de bază şi doar “nădăjduieşte” să nu radă prea mult veniturile salariale, prin amputarea unor sporuri obiective? Cât de cinic mai poate fi “ministrul Ferrari”, de la Sănătate, Ion Bazac, care, de la 1 iulie, obligă pacienţii, într-o ţară cu cea mai scăzută speranţă de viaţă, să scoată bani din buzunar pentru coplata serviciilor medicale, deşi-s asiguraţi? Doar pentru că aşa cere FMI?!

Avem un Executiv buimac, din jumătăţi preocupate numai de păruieli electorale. Criza? O suportă populaţia.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News