Acţiunea a avut ca obiectiv destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 20 de persoane, specializată în comiterea infracţiunilor de falsificare de monedă, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DICOT).
Această grupare a acţionat începând luna martie 2014, procurorii DIICOT identificând bancnote contrafăcute în cupiură de 100 lei, cu serii diferite.
Membrii grupului infracţional foloseau ca tehnică de contrafacere a valorilor, metoda de imprimare Laser Jet şi Ink Jet, prin utilizarea unor echipamente performante de imprimare.
Bancnotele contrafăcute erau realizate pe suport de hârtie, fereastra transparentă fiind imitată prin decuparea de pe bancnota contrafăcută a zonei aferente şi aplicarea unei bande adezive tip scotch, pe care sunt imitate caracteristicile grafice ale ferestrei transparente originale.
Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie în pieţe, târguri sau magazine de dimensiuni mici, atât pe raza municipiului Bucureşti cât şi pe raza altor judeţe.
De asemenea, o parte din bancnotele contrafăcute a fost plasată în rândul persoanelor care comercializează ţigări în Complexul Comercial Dragonul Roşu.
Cum să recunoşti banii contrafăcuţi
cea mai simplă şi la îndemână metodă, dacă aveţi suspiciunea că e ceva în neregulă, este să scoateţi din buzunar o bancnotă pe care o aveţi la dumneavoastră şi să o comparaţi cu cea de-spre care credeţi că e falsă.
“Falsurile sunt ori mai mici, ori mai mari decât originalul, tăiate neregulat. O bancnotă falsă este mai groasă pe anumite porţiuni, iar vopseaua folosită e de proastă calitate, lăsând uneori urmă pe mâini”, ne-au mărturisit specialiştii din Poliţie.
Iată câteva din cele mai vizibile elemente de siguranţă:
1) Fereastră transparentă: sub forma unor măşti de teatru; conţine valoarea nominală ambutisată şi un element auriu supraimprimat sub formă de panglică.
2) Filigranul este constituit din două componente poziţionate în stânga aversului, pe zona neimprimată: portretul personalităţii de pe bancnotă şi sigla BNR. Filigranul devine vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
3) Firul de siguranţă magnetic devine vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului.
4) Cerneală care îşi schimbă culoarea: elementele astfel imprimate îşi schimbă culoarea din auriu în verde, în funcţie de unghiul din care este privită bancnota.
5) Imprimare în relief: unele elemente de design de pe ambele feţe sunt imprimate în relief.