Echipamentele electronice fara marcaj CE bruiaza serviciile de comunicații mobile (telefonie, internet), anunţă ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii)
„ANCOM a detectat și soluționat în ultimii ani mai multe cazuri de interferențe prejudiciabile care afectau buna funcționare a serviciilor de comunicații electronice, în special a celor de telefonie mobila. În urma acțiunilor de monitorizare și control a spectrului radio efectuate de echipele tehnice ale ANCOM, s-a constatat ca, în ultima perioada, 59 de astfel de cazuri au fost provocate de utilizarea a peste 150 de telefoane fixe wireless (DECT 6.0), care nu aveau marcaj CE. Dorim sa atragem atenția asupra faptului ca utilizarea acestor echipamente este ilegala și rugam consumatorii sa achiziționeze doar echipamente produse conform standardelor europene”, a declarat Cristin Popa, director executiv al Autoritații.
Telefoanele DECT 6.0, provenite în cea mai mare parte din Statele Unite ale Americii sau Canada, dar și din Asia funcționeaza în benzi de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, și anume celor de telefonie mobila și internet mobil de banda larga de generația a treia. În cele mai multe dintre cazurile identificate și soluționate de ANCOM, aceste telefoane fusesera introduse în România de catre persoane fizice care au calatorit pe continentul american sau ajunsesera în țara fiind trimise de alte persoane, în general rude ale utilizatorilor. Ele au fost folosite în locuințe particulare, pentru uz personal.
Ori de câte ori achizitioneaza un produs electronic (telefoane wireless de tip DECT, echipamente de supraveghere audio/video pentru copii, microfoane wireless, jucarii teleghidate, stații de walkie – talkie, corpuri de iluminat cu LED-uri etc.), utilizatorii trebuie sa verifice conformitatea acestui produs cu normele europene, certificate prin prezenta marcajului CE, precum si prin intermediul detaliilor tehnice din manualul de functionare si utilizare al produsului. Acest lucru este cu precadere necesar în cazul în care produsul este achizitionat de pe o alta piata decât cea europeana. Daca dețin astfel de echipamente, utilizatorii trebuie sa le scoata imediat din uz. În cazul în care cei care detin astfel de echipamente continua sa le foloseasca, Autoritatea poate aplica amenzi contraventionale în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2011 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, cu valori cuprinse între 5.000 si 100.000 lei.
Urmărește-ne pe Google News