Organizația Mondială a Sănătății a prezentat săptămâna aceasta un raport ce reprezintă rezultatul muncii de peste opt ani a peste 150 de oameni de știință din întreaga lume, care au încercat să determine repercusiunile consumului de alimente nesănătoase în ceea ce privește mortalitatea.  Dintre cei peste 200 de agenți care pot provoca intoxicații alimentare, OMS a reușit să studieze în profunzime efectele a numai 31 de elemente, printre care bacterii, virusuri, paraziți, toxine și substanțe chimice, dat fiind faptul că despre restul nu există informații suficiente sau concludente la nivel mondial. „Luptăm împotriva unui dușman invizibil”, a avertizat în prezentarea raportului directorul pentru sănătate alimentară din cadrul OMS, Kazuaki Miyagishima. Rezultatele au arătat că, în fiecare an, 600 de milioane de persoane suferă de intoxicație alimentară, ceea ce reprezintă aproape o persoană din zece pe plan mondial. Dintre acestea mor 420.000, printre care și 125.000 de copii sub cinci ani, deși acest grup de vârstă reprezintă numai 9% din populația mondială.  Copiii mai mici de cinci ani sunt deosebit de sensibili la bolile diareice, strâns legate de intoxicațiile alimentare. Riscul bolilor cauzate de hrana contaminată este mult mai mare în țările în curs de dezvoltare, unde apariția lor este strâns legată de pregătirea alimentelor cu apă contaminată, în lipsa condițiilor de igienă și cu condiții de înmagazinare inadecvate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News