Cum recunoşti o fractură
Potrivit dr. Roşca, ruperea unui os sau a unui cartilagiu tare apare ca un edem, adică umflătura generată de acumularea de lichid seros în ţesuturi, tumefacţia şi durerea la locul impactului. Uneori, dacă palpăm zona respectivă, putem simţi mici fragmente de oase care se mişcă independent unele de altele sau chiar trosnituri şi cel mai bine este să nu apăsăm pe locul respectiv.
Foarte important!
– Victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte de imobilizarea fracturii, pentru că acest lucru îi poate accentua durerea, poate favoriza deplasarea fragmentelor osoase uneori ascuţite şi tăioase sau poate transforma fractura închisă într-una deschisă, care poate produce şi mai multe complicaţii.
– Orice accentuare a durerii indică agravarea situaţiei şi necesită controlarea poziţiei membrelor, a bandajelor şi nodurilor şi a circulaţiei sângelui la extremităţi. Nodurile de la materialul utilizat pentru fixarea atelelor vor fi făcute peste atelă, şi nu pe zona descoperită, deoarece pot provoca compresiuni dureroase pe piele.
– Cel puţin două persoane trebuie să conlucreze la realizarea imobilizării. Una ridică membrul fracturat cu o mână, în timp ce cu palma de la cealaltă mână sprijină locul fracturii, iar cealaltă persoană aplică atelele şi trage faşa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro