Invazia Ucrainei de către Rusia, știrea despre creșterea radioactivității la Cernobîl și apoi amenințarea cu rachetele nucleare făcută de liderul Vladimir Putin i-au determinat pe români să ia din nou drumul farmaciilor. Dezastrul de la centrala nucleară ucraineană, din mai 1986, le-a reactivat amintirea pastilelor de iod pe care le-au luat și despre care li s-a spus că i-au protejat atunci de radiații.
„Iodul te protejează doar pentru cancerul la tiroidă”
– Domnule doctor Florin Dobrescu, sunt puține farmacii în care se mai găsesc acum pastile de iodură de potasiu!
– Era de așteptat să se întâmple așa ceva pentru că românii nu au uitat de catastrofa de la Cernobîl și de cum consideră au fost salvați de pastilele de iod care le-au fost distribuite de autorități.
– Este bine că le cumpără fără o recomandare oficială?
– Sincer, eu nu mi-am pus problema, în mod stringent, să-mi procur pastile de iod, dar nu cred că e greșit ca fiecare familie să aibă acasă câteva pastile de iodură de potasiu. Mai exact, câte două pastile de 65 mg de persoană, iar în cazul copiilor, câte o pastilă. Dar nu încurajez să cumpere cu cutiile, să se creeze o penurie în farmacii și să-i priveze pe alții de el.
Cred că, fiind un medicament strategic, autoritățile dețin rezerve de astfel de pastile pe care să le distribuie populației în caz de urgență.
– Este pastila de iod antidotul în caz de expunere la radiații?
– Nu. Acesta este un mit. Iodura de potasiu are o utilitate limitată, te apără doar împotriva dezvoltării ulterioare a cancerului de tiroidă. Iodul este foarte ușor de asimilat. Iodul natural, cel de care are nevoie glanda tiroidiană pentru a funcționa normal, este un izotop stabil. În cazul radiațiilor nucleare sunt eliberați izotopii de iod radioactivi cu timpi de înjumătățire rapidă, până la 8 zile. Pentru a împiedica asimilarea acestora atunci când suntem expuși la radiații, suprasaturăm organismul cu iod provenit din pastilele de iodură de potasiu. Practic, umplem organismul cu iodul bun pentru ca iodul toxic să nu mai aibă loc.
Dar, repet, pastila de iod te protejează strict de cancerul de tiroidă. Împotriva altor radiații, cu stronțiu radioactiv, a razelor de tip gama, nu te protejează nicio pastilă. Expunerea la stronțiu produce cancer de oase și leucemii.
– Când și cum trebuie luate pastilele de iod?
– Ideal, ele trebuie luate cât mai repede, în primele 24 de ore de la expunere. De aceea, autoritățile ar trebui să acționeze imediat. Absorbția de iod este mai activă în cazul persoanelor sub 40 de ani. Doza unică recomandată este de 2 pastile de 65 mg de iodură de potasiu. Copiilor și femeilor gravide le este suficientă o pastilă. La fel și celor peste 60 de ani. Dar eu recomand la fel de bine și consumul de ceai verde, care este un bun antioxidant, dar și a altor alimente bogate în iod: lapte, vegetale, pește.
– Ce se întâmplă în cazul administrării mai multor pastile de 65 mg?
– În cazul unei supradoze, adică mai mult de 130 mg, poate apărea hipertiroidia, hipotiroida autoimună sau doza poate deveni toxică, caz în care apare stopul cardiac.
– Care a fost incidența cancerului tiroidian în rândul populației după Cernobîl?
– Probabil că pastila de iod nu a ajuns la toată lumea deoarece au apărut multe cazuri de cancer de tiroidă mai ales la copii și persoane tinere. Și cu preponderență în regiunea Moldovei. Au fost mulți ani la rând în care incidența cazurilor de cancer de oase și de leucemii a fost foarte ridicată.
– Știți cum se spune: speră în ce e mai bine și pregătește-te pentru ce e mai rău. Cum se mai poate proteja populația de radiații?
– Important este să nu inhaleze. După ce trece faza critică există o serie de măsuri generale. Trebuie să ne adăpostim. Încăperile cu pereții groși din beton cu ferestrele închise, eventual etanșeizate, sunt ideale. În casele de cărămidă e bine să te adăpostești în beciuri, dacă ele există. Să reziști câteva zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro