Vă prezentăm câteva plante cunoscute ca fiind toxice de care ar trebui să ne ferim sau să le ţinem în locuri inaccesibile copiilor şi animalelor de companie.
Caladium
Ingerarea poate provoca iritaţii severe ale gurii şi gâtului. Atât copiii cât şi pisicile, câinii sau alte animale de casă , care ar putea muşca din frunze, sunt expuşi riscului.
Aloe Vera
Ingerarea sevei poate provoca o reacţie purgativă (laxativă). Aloe Vera este o plantă cunoscută pentru efectele de vindecare ale arsurilor, tăieturilor şi altor probleme ale pielii, însă, în cazul unor persoane sensibile pot să apară dermatite. Atunci când foloseşti Aloe, trebuie să îndepărtezi seva galbenă (toxică), abundentă mai ales la plantele bătrâne.
Crizantema
Frunzele şi tulpina sunt otrăvitoare. Expunerea îndelungată la această plantă, poate provoca în cazul unelor persoane dermatite.
Croton
Ingerarea rădăcinilor poate provoca iritaţii la nivelul cavităţii bucale. Seva provoacă o serie de erupţii, aşadar este indicat să evitaţi un contact îndelungat cu această plantă.
Cyclamen
Rizomii tuberculari sunt amari şi se găsesc sub pământ aşa că probabilitatea ca animalele sau copiii să le înghită este destul de scăzută.
Poinsetia
Această plantă nu mai este considerată una deosebit de toxică. Reacţiile provocate sunt dermatite, ameţeli şi vărsături.Cunoscută şi sub denumirea de Steaua Crăciunului, Poinsetia este o plantă perenă care după înflorire trece printr-o perioadă de repaus de circa 2 luni şi înfloreşte iarna.
Dieffenbachia
În situaţia în care este ingerată Dieffenbachia provoacă umflarea imediată a gurii şi gâtului. Evitaţi de asemenea şi contactul sevei cu ochii deoarece aceasta poate provoca dureri mari şi umflaturi.
Flamingo sau Anthurium
Ingerarea acestei plante nu prea are loc deoarece mestecarea cauzează foarte rapid iritaţii dureroase ale gurii şi gâtului. Simptomele pentru intoxicaţia cu această plantă sunt de regulă arsurile, disfagia (dificultate în înghiţirea alimentelor), şi răguşeala.