Salvamont România a anunţat că cele mai multe apeluri de ajutor, cinci, au fost primite în zona Sinaia. De asemenea, 3 apeluri au fost adresate Salvamont Predeal, 3 apeluri pentru Salvamont Buşteni şi câte un apel pentru Salvamont Municipiu Braşov, Salvamont Caraş Severin, Salvamont Gorj, Salvamont Hunedoara şi Salvamont Maramureş.

Duminică s-a produs o avalanşă în Defileul Jiului, la ieşirea din Petroşani, care a dus la blocarea Drumului Naţional 66.

De asemenea, s-au mai primit 19 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană, au mai precizat salvamontiştii.

Meteorologii anunţă că riscul producerii de avalanşe se menţine foarte ridicat în zona montană.

În masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este risc de gradul patru – pe o scară de la unu la cinci, iar în zona Ţarcu – Godeanu este risc de gradul trei.

”Actualul strat de zăpadă prezintă la suprafaţă crustă de gheaţă şi plăci de vânt, peste care s-au depus până la 10 cm de zăpadă proaspătă. Pe fondul ninsorilor mai consistente, un nou strat de 10-20 cm va continua să se depună. Coeziunea dintre straturile mai noi şi cele mai vechi de zăpadă este scăzută, sporind astfel instabilitatea generală a întregului strat însuficient stabilizat. Datorită intensificărilor de vânt, pe văi şi în zonele adăpostite se vor acumula în continuare noi depozite de zăpadă, iar pe versanţi se vor forma noi plăci de vânt cu rezistenţă scăzută. Pe pantele suficient de înclinate, chiar şi spontan se pot declanşa avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe cu turişti sau schiori”, au transmis reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News