Prin noul sistem, accesul călătorilor în vehicule se face doar pe la prima uşă, iar coborârea numai pe la uşile 2 şi 3, sub supravegherea agenţilor de control şi a conducătorilor de vehicule, astfel încât numai persoanele care au un titlu de călătorie valabil să beneficieze de serviciul de transport.
Persoanele care nu deţin un astfel de titlu sunt îndrumate către cel mai apropiat punct de comercializare carduri RATB.
După urcarea în mijlocul de transport, călătorii sunt informaţi de către agenţii de control asupra modalităţii de validare a cardurilor de transport deţinute. De asemenea, prin staţia radio de la bord, conducătorii de vehicule transmit mesajul „Vă rugăm validaţi cardurile!”, pentru a nu prelungi durata de staţionare a mijloacelor de transport în staţii.
Proiectul a fost introdus inţial pe liniile Expres 780 şi 783, fiind ulterior extins pe liniile de autobuze 254 şi 422.
Treptat, în noul sistem au fost incluse zone cu fluxuri mari de călători, cum ar fi capetele de linii, marile intersecţii, staţiile comune mai multor linii (spre exemplu, zonele Televiziune, Ghencea, Reşiţa, Piaţa Sudului, Big Berceni, Gara de Nord, ASE, CET SUD, Platforma Alexandria).
Începând din 29.09.2012, au fost incluse în sistemul de monitorizare încă 16 linii de autobuze, urmând ca acest proces să continue până la acoperirea integrală a reţelei de transport gestionată de RATB.
Proiectul are drept scop conştientizarea publicului călător asupra importanţei achitării călătoriei şi implicării în dezvoltarea unui serviciu de transport public de calitate. De asemenea, prin validarea cardurilor, Regia colectează informaţii importante, utile pentru adaptarea numărului de vehicule pe linii şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane necesare derulării activităţii de transport.
Rămâne însă de văzut cât de mult se va prelungi durata călătoriei, în condiţiile în care urcarea pe la o singură uşă a călătorilor din staţiile aglomerate ar putea dura minute bune.
Știri România Comentează