„Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile naționale și autostrăzi, se impun următoarele: reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc, mărirea distanței în mers și folosirea corespunzătoare a luminilor. Pe autostrăzi trebuie respectate și alte reguli specifice: nu opriți pe benzile de circulație și pe banda de urgență!, porniți luminile de avarie în cazul unei pene sau defecțiuni tehnice și echipați-vă cu vesta reflectorizantă, scoateți pasagerii din autovehicul în afara părții carosabile și amplasați triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanțe mai mari!”, se arată într-un comunicat al CNAIR, remis sâmbătă Agerpres.
Totodată, în condiții de ceață, reprezentanții companiei de drumuri recomandă adaptarea vitezei și evitarea depășirilor riscante. De asemenea, CNAIR precizează că este indicată folosirea luminilor de întâlnire iar luminile de ceață trebuie folosite doar dacă vizibilitatea scade semnificativ și aceasta se face împreună cu luminile de întâlnire.
Pe de altă parte, CNAIR arată că pregătirile pentru iarnă au început în toate zonele cu probleme și se va împrăștia material antiderapant acolo unde condițiile meteo vor impune acest lucru.
„În zona de munte și acolo unde stratul de zăpadă s-a așternut deja, recomandăm echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă și cu echipament specific de intervenție în cazul unor evenimente nedorite”, subliniază compania de drumuri.
Drumurile naționale pe care s-a intervenit cu autoutilaje care au răspândit material antiderapant sunt: DRDP București — DN 1, DN 1A și DN 71, DRDP CRAIOVA — DN 67C, DRDP Timișoara — DN 57B și DN 66A, DRDP Cluj — SDN Cluj și SDN Baia Mare, DRDP Brașov — DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B și A1 — Săliște, DRDP Iași — DN 17.
În total s-a acționat cu 27 autoutilaje și s-au răspândit 42,5 tone material antiderapant.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de ninsori moderate în nordul și centrul țării și precipitații mixte abundente în nord — est valabilă de sâmbătă noaptea până duminică noaptea.
Județele care vor intra sub Cod galben de ninsori sunt: Maramureș, Suceava, Botoșani, Sălaj, Bistrița — Năsăud, Bihor, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin și Hunedoara.
Potrivit meteorologilor, în regiunile nordice și centrale vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, în nord-est vor fi precipitații abundente sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50…60 km/h.
În toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.
De altfel, de sâmbătă după-amiaza de la ora 16:00 până duminică noaptea la ora 22:00 în întreaga țară se vor semnala precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
În vest, sud-vest, centru, nord și nord-est, cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp în zona montană și în Moldova.
Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) și pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în nord, nord-est, centru și trecător în vest.
Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăși 50…60 km/h, iar la munte și pe parcursul zilei de duminică și în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi rafale de peste 60….70 km/h.