Ca urmare, turiștii pot fi afectați pentru că nu vor circula taximetrele, troleibuzele, trenurile urbane și regionale, iar benzinăriile vor fi închise. Autobuzele nu vor circula în intervalul orar 9:00 – 21:00, iar angajaţii de la metrou, tren electric și tramvai vor lucra doar în intervalul 10.00-15.00, mai ales pentru a facilita transportul manifestanților participanți la demonstrațiile de protest.

Transportatorii maritimi vor protesta începând de joi, 4 februarie 2016, ora 6:00, până sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 6:00. În acest interval, toate navele vor rămâne ancorate în porturi.

Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

Blocaje la punctele de frontieră

Totodată, MAE atrage atenţia că  românilor care călătoresc în Republica Elenă că fermierii eleni protestează prin ample acţiuni de blocare a drumurilor, în special în zona de nord a Greciei, atât în puncte de frontieră, cât şi pe autostrăzile interioare.

În prezent, este blocat accesul camioanelor, în ambele sensuri de mers, în punctele de frontieră cu Bulgaria (Promachonas, Ivailovgrad și Exohis), Turcia (Kastanion, Ormeniou și Kipon) şi Macedonia (Evzonon). Coloanele de autocamioane în aşteptare, în unele puncte, au lungimea de aproximativ 15 km. Circulaţia autoturismelor nu a fost perturbată.

Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă şi verificarea individuală a rutelor avute în vedere de către transportatorii de mărfuri interesaţi de tranzitarea teritoriului elen.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News