În acest interval, Serviciul maghiar pentru Plata Taxelor de Drum (NÚSZ) efectuează lucrări de mentenanță și recomandă șoferilor să-și achiziționeze din timp vinieta.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că, având în vedere comunicatul de presă remis de către Serviciul maghiar pentru Plata Taxelor de Drum (NÚSZ), sistemul pentru plata taxelor rutiere din Ungaria nu va fi disponibil începând cu data de 10 august 2019, orele 23:00 până la data de 11 august 2019, cel târziu până la ora 03:00.

comunicat MAE

Ministerul de Externe precizează că vor fi afectați atât șoferii care folosesc
E-VINIETTE sau E-TOLL, cât şi utilizatorii de track-ere GPS instalate în sistemul de bord al vehiculului. De asemenea, nu vor putea fi efectuate plăți, iar soldul nu va putea fi reîncărcat, în perioada în care autoritățile maghiare desfășoară activitatea de mentenanță periodică.

Declaraţiile legate de taxa de drum pentru vehiculele dotate cu track-ere GPS vor fi acceptate în cazul existenţei soldurilor necesare, după finalizarea activităţii de mentenanţă.

comunicat MAE

Când trebuie să cumperi vinieta pentru Ungaria în acest week-end

MAE avertizează că tronsoanele de drum cu taxă din Ungaria nu vor fi disponibile gratuit în timpul intervențiilor de mentenanță asupra sistemului.

Din acest motiv, Ministerul de Externe recomandă achiziţionarea dreptului de utilizare a drumului (E-VINIETTE, E-TOLL) înaintea perioadei de mentenanţă, de pe site-urile www.ematrica.nemzetiutdij.hu, respectiv www.HU-GO.hu, la oficiile de relaţii cu clienţii ale NÚSZ Zrt. (https://nemzetiutdij.hu) sau la partenerii acestuia.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul
de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689,
apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport
al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de
către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie
dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi
telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la
Budapesta: +36305356912.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://budapesta.mae.rohttps://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/HU-Ungaria.htmlhttps://www.utinform.hu şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

sursă foto: dailynewshungary.com

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News