Potrivit meteorologilor, în nordul și în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania, Maramureș, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat nou de zăpadă, în general între 10 și 20 cm.
În prima parte a zilei de luni, în Carpații Meridionali – la altitudini de peste 1700 m – vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși viteze de 70…80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.
Temporar în estul, centrul și sud-estul țării, pe arii restrânse va fi polei sau ghețuș. Pentru astăzi, era deja în vigoare un cod galben de ninsori și viscol pentru șapte județe.
Și în Capitală, în același interval de timp, vremea va fi închisă și temporar în prima parte a zilei de luni (17 decembrie) va ploua, apoi ploaia se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare.
Până la sfârșitul intervalului stratul de zăpadă nou depus va fi de 5…8 cm. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad Celsius.
Totodată, în mai multe zone din țară, școlile au fost închise, din cauza ninsorilor și a viscolului. Situația este în continuare dificilă în județele Caraș și Timiș, care au fost sub avertizare de cod portocaliu. Acolo, peste 45.000 de familii nu au curent electric și zeci de localități sunt fără apă.