În cazul Italiei, MAE recomandă evitarea oricăror deplasări care nu sunt absolut necesare în această ţară şi aminteşte că o serie de companii aeriene şi-au întrerupt sau limitat zborurile din sau către Peninsulă.
„De asemenea, au fost adoptate măsuri excepţionale care limitează circulaţia persoanelor pe întreg teritoriul Italiei.
Sunt permise doar deplasările strict necesare ale cetăţenilor (pentru motive de sănătate, muncă, întoarcere la propriul domiciliu sau alte motive bine întemeiate). Autorităţile italiene pot efectua controale şi solicita completarea unei declaraţii pe propria răspundere, pentru a atesta motivul deplasării”, arată MAE pe site.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află în scop turistic sau tranzitează Regatul Spaniei, Republica Franceză şi Republica Federală Germania că, în contextul evoluţiilor epidemiei cu COVID-19 la nivel european, să ia în considerare scurtarea şederii şi revenirea de urgenţă în România.
De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să revină în România pe cale rutieră sau feroviară să se informeze cu privire la condițiile de intrare/tranzitare/ieșire de pe teritoriul statelor pe care le tranzitează.
Până la momentul părăsirii teritoriului statelor respective, MAE reiterează recomandarea principală de a urmări informaţiile care sunt comunicate de către autorităţile locale cu atribuţii în domeniu şi de a respecta cu stricteţe recomandările acestora, notează Agerpres.