Ea a fost invitată la București, la sfârșitul anului trecut, să interpreteze imnurile de stat ale Japoniei și României. Iar dacă în cazul primei melodii oamenii nu au avut o reacție, pentru că era în limba maternă a solistei, felul în care a interpretat imnul românesc a smuls ropote de aplauze: perfect corect, ca și când ar fi fost o româncă get-beget! Ulterior, a ieșit la iveală și faptul că Ato Kawara este solistă de operă, cântând în corul Operei din Cluj Napoca, acolo unde s-a stabilit în urmă cu mai mulți ani, alături de soțul ei, care este profesor universitar, a câştigat recent un concurs de romanţe la Baia Mare, interpretând “Ciobănaş cu 300 de oi” și vorbește românește chiar cu accent ardelenesc!
Pe Ato Kawara, publicul curios o poate vedea la București, pe scena Teatrului Național, în spectacolul „Magic Național” din 25 ianuarie. Cu prilejul Zilei Japoniei, atunci când a primit o decorație din partea Împăratului Akihito, Ion Caramitru a remarcat-o pe tânăra soprană, cu prilejul intonării imnului României și a invitat-o alături de artiștii români pe cea mai importantă scenă de teatru a țării.
Cu acest prilej, frumoasa japoneză va fi acompaniată de „regele jazzului la acordeon”, Emy Drăgoi și de band-ul său. În spectacolul al cărui amfitrion este chiar Ion Caramitru mai pot fi văzuți actori ai TNB și invitați, printre aceștia numărându-se Marius Manole, Tania Popa, Anca Sigartău, Medeea Marinescu sau Ailyn Cadîr.