ComenteazăAttila s-a născut în România, la Miercurea Ciuc, iar viața lui a devenit acum subiect de film. Prezent în platoul Libertatea, Attila Ambrus s-a scuzat că nu mai stăpânește suficient de bine limba română, plecat fiind din 1988 din țară.
A fost jucător de hochei în România și a devenit spărgător de bănci în Ungaria. Asta în ciuda faptului că i se prevestea o carieră interesantă în sport. Și totuși…
”Am părăsit România pentru că trăiam într-un regim pe care nu-l consideram profitabil pentru mine”, spune Attila Andras. ”În tinerețe am avut o mică problemă, o mică ieșire din tipar, din cauza căreia am dobândit un cazier și astfel, devenind un cetățean de rangul doi, nu mai aveam perspectivă aici”.
Rep: Și cum de v-ati apucat apoi de spart bănci?
Whisky Man: Ei, acesta este un întreg proces. Omul nu se trezește dimineața și spune da, de astăzi o să încep să sparg bănci. Ca în toate deciziile majore, trebuie să cauți și femeia din spatele deciziei. Ideea este că am ajuns în capcana unor datorii din cauza cărora, în urma unui lung proces, am ajuns la spart bănci. Dar acum nu suntem la un curs de instruit spărgători de bănci, deci n-o să intru în detalii…!!!
REP: Totuși, cum v-ați ales țintele și cum ați organizat efectiv jafurile respective?
Whisky Man: Ca în orice altceva și în spartul băncilor este nevoie de pregătire. În esență, spargerea de bănci este ceva rudimentar, primitiv dacă vreți, dar și aceste lucruri se pot face bine sau prost. Eu m-am pregătit foarte mult, nopți în șir îmi făceam temele, îmi pregăteam traseele și toate amănuntele.
Au fost situații când am jefuit o agenție de voiaj chiar lângă o secție de poliție, dar ideea era ca mereu să existe mai multe căi de scăpare și exista și o limită de timp, adică aveam nevoie de două minute, două minute și jumătate până când poliția ajungea la scenă, deci trebuia să fac planificarea în consecință și să aleg țintele care erau în aceste limite de timp față de secțiile de poliție.”
Rep: Care au fost cele mai grele momente derulate în timpul spargerilor?
Whisky Man: Există întotdeauna și o presiune psihică în jefuirea unei bănci pentru că ideea a fot mereu să nu fie nimeni rănit. Ori, pentru asta trebuie să iau armele de la toți paznicii și până reușeam asta era întotdeauna un stres și o mare presiune psihică. Dar știam că în momentul în care toate armele sunt la mine, nimeni nu va fi rănit.
Rep: Dar au existat incidente? Apar, evident, momente neprevăzute…
Whisky Man: Au fost și situații dificile, nu o dată, ci de două ori. S-a întâmplat ca paznicii să nu vrea să coopereze, să nu-și predea armele sau să nu se așeze în poziția culcat, s-a întâmplat să-mi sară muștarul și am recurs la o mică agresivitate, dar nu a trebuit să fie chemată salvarea niciodată pentru nimeni!
Rep: Știu că angajatelor de la băncile prădate le dădeați flori, iar polițiștilor sticle cu vin. De ce le trimiteați cadouri?
Whisky Man: Păi este mult mai simplu să scoți o armă dintr-un buchet de flori decît dintr-un sacou, de exemplu. Deci era mai ușor să intri în bancă ținând un buchet de flori în mână. Iar pentru polițiști trimiteam vin pentru că mă descriau cu niște epitete care nu-mi făceau plăcere, ba chiar mă enervau, așa că mi-am asumat acest rol, de a mă juca de-a șoarecele și pisica. A fost, da , intenția de a le râde în nas pentru că eu am avut și acel spirit sportiv, să câștige cel mai bun!
Rep: Și totuși într-o zi …ați fost prins!
Whisky Man: Pe de o parte, la începutul anilor 90, sistemele de securitate în bănci erau într-o fază oarecum incipientă. Pe urmă, s-a îmbunătățit și securitatea, a scăzut și timpul de reacție al poliției. Pe de altă parte, o altă greșeală a mea a fost că am început să jefuiesc bănci din rutină, ori din rutină nu poți să faci nimic bine. În plus, mi-am luat și complici, ceea ce a fost o greșeală în viața mea.
Rep: Acum, după viața dvs, a fost făcut un film a cărui lansare are loc pe 26 ianuarie la București. E scris și regizat de Nimród Antal (Predators, Metallica Through the Never), care a muncit timp de trei ani la scenariu. Cât e realitate și cât e ficțiune în film?
Whisky Man:Acest film este în proporție de 80-85 la sută despre viața mea, dar nu am vrut să facem un film documentar așa că regizorul a avut cam 10 la sută libertate de mișcare!
Rep: V-ați ispășit pedeapsa, în anii de închisoare ați învățat o nouă meserie, olăritul, acum sunteți un om liber…Dacă vă uitați în urmă, aveți regrete?
Whisky Man: Evident, dacă aș retrăi totul, ar fi multe lucruri pe care le-aș face altfel. La un moment dat am luat o decizie greșită, care a pornit un fel de avalanșă și-am pornit și eu pe acest drum de pe care nu poți să ieși decât împușcat sau închis. Ceea ce vreau să spun este că în închisoare am învățat și niște meserii, acum încerc să trăiesc o viață cinsitită, să muncesc. Cred că fiecare dintre noi merită o a doua șansă.
Rep: Deci nu mai există tentația reîntoarcerii la trecut…
Whisky Man: Trecând de 50 de ani, cred că un spărgător de bănci pensionat n-ar fi prea deștept dacă și-ar reactiva meseria, așa că eu rămân la oalele mele de ceramică și vreau să dorm liniștit. Nu aș vrea să reîncep să fug din fața polițiștilor.
Rep: Și ce faceți, de exemplu, dacă rămâneți fără bani?
Whisky man: (râde) Nu m-am gândit la aspectul acesta, dar cred că mai am suficientă creativitate să găsesc o soluție. De alminteri, am săpat o groapă mare și am ascuns mulți bani acolo, deci o să încep să scot din ei!!!!