VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Elena Udrea, buzoianca absolventă de Drept, care a ajuns șefa Cancelariei Președintelui României

Elena Udrea este una dintre femeile din politică cu cea mai mare vizibilitate, în istoria post-decembristă. A copilărit în cartierul Micro V, din Buzău, într-o familie de muncitori, tatăl șofer, iar mama taxatoare la societatea de transport public local. A locuit împreună cu părinții, în satul Pietrosu, Buzău până la vârsta de 5 ani. Conform paginii proprii de internet ar fi fost premiantă din clasa I până într-a VIII la Școala nr.16, după care a urmat cursurile liceale la Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu” profil filologie.

Udrea a urmat cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea Drept, în cadrul universității private ”Dimitrie Cantemir” din București, obținând diploma de licență în 1996.

A fost avocat la propriul său cabinet individual de avocatură. Pe perioadele în care a deținut funcții de demnitate publică, aceasta și-a întrerupt activitatea în avocatură.

În anul 2004, Elena Udrea devine membru PNL și candidează pe lista Alianței ”Dreptate și Adevăr” pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București. Ajunge consilier general în echipa primarului general reales Traian Băsescu și președinte al Comisiei Juridice și de Disciplină a CGMB. După ce Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidentiale, aceasta l-a însoțit la Cotroceni.

Udrea și momentul ”Bilețelul Roz”

În Administrația Prezidențială, a fost numită în funcția de Consilier de Stat, șefa Cancelariei Președintelui, ocupând această poziție în perioada februarie 2005 – octombrie 2005.

Într-o emisiune televizată, când prezentatorul Robert Turcescu i-a întins o capcană, cerându-i opinia asupra unei declarații a președintelui Norvegiei asupra aderării României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Aceasta nu a știut că Norvegia nu face parte din UE și că nu are președinte.

Un alt moment important l-a constituit cel privind ”bilețelul roz”, prezentat de Udrea tot la oră de maximă audiență.

La începutul anului 2007, Elena Udrea dezvăluia că preşedintele Băsescu a primit de la fostul premier Tăriceanu un „bileţel roz” în care acesta îi cerea şefului statului să-l ajute cu dosarul omului de afaceri Dinu Patriciu.

Biletul cuprindea următorul text: „1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?„, și era scris de premierul Călin Popescu Tăriceanu, care şi semna.

Băsescu l-a acuzat la acel moment pe premier că i-a propus un parteneriat cu „oligarhiile”, pe care nu l-a acceptat.

Udrea a plecat de la Cotroceni, prin demisie, în urma unei campanii de presă care viza incompatibilitatea cu afacerile soțului său. Udrea spunea că nu vrea să îi creeze o vulnerabilitate președintelui în lupta împotriva marii corupții.

Udrea, cel mai bun scor electoral al PDL în Capitală și campania ”Frunza”

În noiembrie 2008 devine deputat PDL în Colegiul 25 București, întrunind 43,4% din voturi și cel mai mare număr de voturi exprimate în favoarea unui deputat PD-L în capitală.

În decembrie 2008 a fost numită Ministru al Turismului în Guvernul condus de Emil Boc. Brandul turistic al României, celebra frunză, a fost lansat în 2010 la Shanghai, China. Cu tot cu frunză, brandul a costat 900.000 de euro, iar spectacolul de lansare, alţi 190.000 de euro.

La alegerile legislative din 2012, a candidat în colegiul uninominal nr. 4 din circumscripția Neamț. În 2013, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte PDL, în condițiile în care până atunci își anunțase candidatura doar Vasile Blaga. Președintele Traian Băsescu l-a atacat pe Vasile Blaga, exprimându-și îndoială că acesta ar fi „prezidențiabil” și arătându-și susținerea pentru aceasta.

La Convenția Națională PD-L pentru alegerea conducerii partidului, Vasile Blaga a câștigat funcția de președinte PDL cu 2344 voturi, Elena Udrea obținând 2014 voturi. Atunci a părăsit partidul și a înființat Mișcarea Populară, noul partid susținut de Traian Băsescu.

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. A câștigat un număr de 493.376 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 4 din 14.

Dosarele penale ale Elenei Udrea: Gala Bute, Microsoft, Hidroelectrica

Campania care i-a adus dosarul penal a fost Gala Bute. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a fost acuzată în dosarul ”Gala Bute”, alături de alți șapte inculpați, de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosire de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În februarie 2015 Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea în dosarul Gala Bute în care este suspectată de fapte de corupție. A fost condamnată de ÎCCJ, pe 29 martie 2017, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”, sentinţa nefiind definitivă.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, deși ea cerea să fie achitată.

În seara zilei de 10 februarie 2015, Elena Udrea a fost reținută și plasată în arest în dosarul „Microsoft”. După o săptămână petrecută în închisoare, pe 17 februarie, i-a fost schimbată măsura arestului preventiv fiind plasată în arest la domiciliu pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru trafic de influență, în legătură cu denunțul lui Dinu Pescariu.

Pe 25 februarie 2015 ea a fost din nou plasată în arest preventiv, în dosarul „Microsoft”, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 25 februarie 2015 până la 26 martie 2015 inclusiv.

Mandatul de arestare a fost emis de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru: luare de mită în legătură cu finanțarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic și UAT Borsec; luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către SC Consmin SA; luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni și UAT Petroșani; și abuz în serviciu, în legătură cu organizarea „Galei Bute”.

Pe 20 decembrie 2017 Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în alt dosar, sub acuzația de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor. Aceasta este suspectată că în anul 2011 ar fi primit o sumă de bani pentru a folosi influența pe lângă factori de decizie pentru menținerea unui contract dintre o societate comercială și SC Hidroelectrica.

Udrea, refugiat politic în Costa Rica

Elena Udrea spune că are statut de refugiat în Costa Rica din 21 martie. Precizările fostului ministru al Turismului vin după ce ICCJ, care a judecat vineri ultimul termen din dosarul „Gala Bute” documentația depusă de avocatul Elenei Udrea la termenul de vineri nu confirmă că aceasta ar avea statut de refugiat politic în Costa Rica.

Avocatul Elenei Udrea le-a spus vineri judecătorilor că aceasta are statut de refugiat politic în Costa Rica. După aproximativ o oră de deliberări judecătorii ICCJ au revenit la sală și au spus că documentația depusă de avocatul Elenei Udrea la termenul de vineri nu confirmă că aceasta ar avea statut de refugiat politic în Costa Rica.

Elena Udrea se află în prezent în Costa Rica, unde a fost fotografiată alături de Alina Bica, fostă șefă a DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism).

La termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată, iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze.


Citește și: GRAFICĂ / ,,Brigada fugarilor” – Elena Udrea, Alexander Adamescu și Sebastian Ghiță, pe lista suspecților celebri ,,refugiați” în alte state


 
 

Urmărește-ne pe Google News