RTEmagicC_4-fotomodel.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Călin Popescu Tăriceanu s-a născut pe 14 ianuarie 1952, și a fost prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, și președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009. În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie dar a ieșit pe locul trei, după Victor Ponta și Klaus Iohannis.

Tăriceanu a fost căsătorit de cinci ori și are trei copii.

El are și probleme în justiție. În iulie 2016, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Acesta este acuzat că, sub jurământ fiind, ar fi facut declarații necorespunzătoare adevărului și ar fi îngreunat intenționat acte de urmărire penală.

În septembrie 2017, instanţa supremă a amânat procesul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincionoasă, în condiţiile în care preşedintele Completului de judecată nu se va mai ocupa în dosar întrucât, s-a pensionat, astfel încât noul preşedinte a decis readministrarea probelor, invocând o decizie CEDO. Astfel, procesul s-a reluat de la zero.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Candidatul pro-rus conduce după primele rezultate
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Candidatul pro-rus conduce după primele rezultate

Rădăcinile de familie, pe jumătate greceşti; A cochetat cu moda, în tinerețe

Rădăcinile de familie ale lui Călin Popescu Tăriceanu sunt pe jumătate greceşti, prin mama lui, Alexandrina-Louise AtanasiadeLăzărescu. După cum aceasta mărturisea în 2008 – “sunt grecoaică pe trei sferturi” -, familia se înrudeşte cu cea a Mavrocordaţilor.

Dragostea pentru motoare şi viteză e moştenită, foarte probabil, dinspre bunicul din partea mamei, Atanasiade. Acesta a fost un pasionat automobilist, dar şi reprezentant al firmei Ford în România anilor 30, aducând în ţară celebra maşină americană. Peste ani, nepotul său, Călin Popescu Tăriceanu, avea să-i continue pasiunea.

“De la 18 ani «m-a ciupit» virusul motocicletei”, declara fostul premier. De altfel, colecţia de maşini ce conţine trei modele de Citroën (1955, 1967, 1986), un Fiat din 1966, “moştenire de la tatăl meu”, un ARO M 461 din 1974, dar şi o Lancia Fulvia din 1970, cu care încă participă la curse, e bine-cunoscută. Tăriceanu e şi importator al automobilelor Ford, dar şi al faimoasei mărci de motociclete Harley-Davidson.

Apreciat de-a lungul timpului pentru ţinuta şi prestanţa lui masculine, Călin Popescu Tăriceanu a cochetat, spre sfârşitul liceului, în 1971, şi cu moda, din postura de fotomodel.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Zina Dumitrescu, “mama” modei româneşti, îşi aducea aminte, acum câţiva ani, într-o rememorare din Jurnalul Naţional, despre episodul legat de cariera efemeră a lui Tăriceanu în modă.
“Eram pe bulevard, aproape de Scala şi am văzut doi băieţi venind, din care unul era frumos foc. Era Călin. Pe vremea aceea lucram şi la revista «Modern» (n.r. – revista era, în perioada respectivă, singura publicaţie de modă din ţară). Eram cu redactora şi cu un domn care lucra cu noi. Noi, femei, nu ne-am putut duce, dar l-am trimis pe domn – du-te, te rog, la băiatul ăla şi întreabă-l cine e, ce face şi dacă vrea să colaboreze la revistă. S-a dus, l-a întrebat. Era elev în clasa a XII-a. A acceptat şi a doua zi l-am văzut la redacţie, pe strada Maria Rosetti. Uite aşa a rămas, a lucrat pentru un număr al revistei, i-a plăcut. Era un tip care, ca şi acum, emana nobleţe, educaţie”, declara “mama” Zina.
Colaborarea s-a mărginit însă la un singur număr al revistei, în acele pagini viitorul om politic prezentând tendinţele primăvarăvară ale hainelor masculine din anul 1971. Pentru prestaţia lui, tânărul Tăriceanu a fost plătit cu 250 de lei la acea vreme.

Tăriceanu, fondatorul Radio Contact, al doilea post de radio privat din România

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”


Călin Popescu Tăriceanu este absolvent al Facultății de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București – actuala Universitate Tehnică de Construcții (1976).

În anul 1990, Tăriceanu  a fondat al doilea post de radio privat din România, Radio Contact, pe care l-a și condus în perioada 1992-1996. Este partener asociat la Automotive Trading Services (importator oficial Citroën în România), membru fondator al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) și membru fondator al Clubului Român de Presă.

Despre când se va retrage din politică: ”Când DNA va face Guvernul”

Liderul ALDE declara, în 2017, la Antena 3 că va ieși din viața publică când DNA va face Guvernul. El i-a acuzat pe cei care au pierdut alegerile că nu sunt mulțumiți și continuă să zdruncine prin toate metodele: prin diversiuni lansate în spaţiul public legate de sistemul de impozitare, de taxe, de salarii, de pensii sau prin acţiunile de slăbire a guvernului întreprinse prin forţarea demiterii celor două membre ale cabinetului, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

”Lupta pentru putere nu s-a încheiat după alegeri. Adică cei care au pierdut alegerile nu sunt mulţumiţi şi continuă să zdruncine prin toate metodele: prin diversiuni lansate în spaţiul public legate de sistemul de impozitare, de taxe, de salarii, de pensii ş.a.m.d., prin acţiunile de slăbire a guvernului întreprinse prin forţarea demiterii celor două membre ale cabinetului (Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb). De fapt, ştiţi bine că în această combinaţie rotundă era şi unul dintre miniştrii ALDE (n.r. – Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, după anunțul DNA privind începerea urmăririi penale în cazul a două membre ale Executivului, Rovana Plumb și Sevil Shhaideh.

2017, anul în care s-a declarat adversarul președintelui Iohannis: ”Vă consider un om politic orbit de putere”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Senatului, s-a declarat adversarul președintelui Klaus Iohannis.  ”Vă consider un om politic orbit de putere. Sunt adversarul sistemului ocult de putere și, pe cale de consecință, adversarul dumneavoastră”, a afirmat președintele Senatului.

Împreună cu Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu a decis să nu participe la manifestările prilejuite de Ziua Națională.

Întrebat dacă a primit o invitaţie pentru a participa la parada de 1 Decembrie sau la recepţia de la Palatul Cotroceni, el a spus că, dacă ar primi nu s-a duce să stea alături de „acel domn care funcţionează la Cotroceni”, „patronul statului paralel”.

În urmă cu un an, în 2016, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea nu au fost invitaţi de către Administraţia Prezidenţială să participe la parada de Ziua Naţională din cauza dosarelor penale pe care le au cei doi. Amândoi au asistat atunci din mulţime la paradă şi nu din loja oficială a demnitarilor.

Victima samsarilor de mașini; În câte accidente a fost implicat

Tăriceanu este un adevărat colecționar de mașini. Acesta deține în garaj șase autoturisme, din care trei modele Citroen, un Fiat, un Aro și o Lancia.

Cunoscut pentru pasiunea sa pentru mașini, al doilea om în stat a căzut prada samsarilor de mașini, anul trecut. Președintele Senatului i-a dat 14.500 de euro unui bărbat care i-a arătat niște poze cu o limuzină de lux pe care acesta dorea să o achiziționeze, dar totul s-a dovedit a fi o înșelăciune, iar Tăriceanu a rămas și fără mașină și fără bani.

După ce și-a dat seama că este victima unei înșelătorii, Tăriceanu s-a adresat justiției depunând o plângerea împotriva respectivului bărbat pentru recuperea prejudiciului.

Fostul prim-ministru a fost implicat în mai multe evenimente rutiere. În 2006, a fost spitalizat după un accident cu motocicleta şi în 2011 s-a tamponat cu un taxi.

În 2014 a fost implicat într-o tamponare uşoară pe o arteră din Municipiul Buzău, după ce şoferul unui automobil Dacia a lovit din spate maşina condusă de Tăriceanu.

Citește și: Vlad Voiculescu: Mihai Lucan era informat despre controalele de la Ministerul Sănătății

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
FANATIK.RO
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI