O surpriză neplăcută

Concret, pentru 44% din cei intervievați, numiți detractori,  succesul lui Călin Georgescu a fost o surpriză neplăcută, în timp ce pentru 32%, numiți simpatizanți,  a fost o surpriză plăcută. Aproape un sfert, 24% – neutrii,  s-au declarat indiferenți față de acest rezultat.

„Simpatizanții și Detractorii văd două fațete total opuse ale lui Georgescu. Astfel simpatizanții îl văd ca pe un patriot, competent, căruia îi pasă de oameni și care aduce speranță. Detractorii îl văd că pe o persoană cu vederi pro-ruse, pro-legionare și oarecum coruptă.”, a explicat Daniel Enescu, co-fondator al Daedalus Group, pe Linkedin.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Studiu New Media Research

Dacă 74% dintre simpatizanți îl consideră pe Călin Georgescu un președinte bun, doar 8% dintre cei neutri și 1% dintre detractori cred că acesta ar face treabă bună.

Pe de altă parte, Elena Lasconi reușește să-i convingă pe neutrii că este mai bună pentru următoarele atribute: competență, patriotism, aduce speranță și îi pasă de oameni. 

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

„E probabil să fie și efectul notorietății, dar una peste alta este un început bun. Astfel, pentru acest segment Lasconi are un avantaj față de Georgescu  în a convinge oamenii că  ar face treabă bună ca președinte:  23% vs 8%.”, adaugă Daniel Enescu.

Bătălia pentru voturi

Cei doi candidați vor folosi strategii opuse pentru a atrage elevtoratul în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România.

„Cel mai probabil Georgescu va apăsa mai tare pedala mesianismului, încercând în acest fel să ducă în derizoriu atributele care îl fac nefrecventabil și care îl vulnerabilizează în interiorul propriului bazin de simpatizanți. Se va adresa în continuare diasporei unde are deja un bazin de oameni gata să pedepsească sistemul. ”, susține Daniel Enescu.

Mai mult, va încerca să-și reabiliteze imaginea prin reinterpretarea citatelor controversate și să crească asocierea cu biserica și valorile tradiționale, consideră expertul.

În schimb, Elena Lasconi se va folosi de notorietate pentru a se prezenta ca singura opțiune „frecventabilă”.

„Cred că va juca cartea pericolului Marelui Urs de la Răsărit pentru a crește mobilizarea la vot și va încerca să îi dea șah lui Georgescu pe teritoriul patriotismului.  Probabil că va căuta să înțeleagă mai bine frustrările diasporei și să le adreseze printr-un discurs mai degrabă pragmatic. De asemenea mă aștept să abordeze GenZ cu un discurs relevant, prin intermediul influencerilor.”, a mai spus Daniel Enescu.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Campania electorală până la turul II al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 8 decembrie, va fi una interesantă. Rezultatul va depinde de cât de mulți susținători ai partidelor tradiționale vor reuși să atragă cei doi candidați.

„Probabil o să vedem două campanii semnificativ mai interesante decât în primul tur, căci bătălia acum este pe viață și pe moarte.”, punctează Daniel Enescu.

Studiul Frappe Digital,de pe 25 noiembrie 2024, a fost realizat pe un eșantion de 1057 de persoane, reprezentativ pentru populația cu vârste între 18 și 65 de ani din mediul urban.

Fotografii colaj: Agerpres

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (20)

Constantin66   •   26.11.2024, 21:22

EU nu am nimic impotriva nici unui candidate din cei ramasi, dar nu pot SA nu imi pun o intrebare cu privire la o posibila apartenenta la unele servicing secrete a lui Calin Georgescu cand citesc cv-ul sau, EU unul am terminat facultate doar patru ani Mai tarziu si pe vremea AIA, inainte de Revolutie, toti absolventii de facultate erau repartizati in provincie, Mai ales cei de la Agronomie, nu ajungeau prin ministere, consilieri ai lui Iliescu la 2-3 ani dupa facultate. Apoi in comertul international, etc. Doar SE stie ca si dupa Revolutie in primii ani tot securistii ajungeau. Nu pot spune ca si de data Asta e ASA, ca nu am dovezi, sunt institutii care AR trebui SA NE spuna. Dar nici nu Voi vota UN candidat CE a aparute meteoric acum doua saptamani, sau chiar si acum doi ani. SA dovedeasca Mai intai in practica CE spune. Pas cu Pas SE castiga increderea. Chiar ASA de usor NE lasam influentati de propaganda?

dabaca2020   •   26.11.2024, 17:31

Cred ca ,este un scenariu similar celui din Rep Moldova ,, Maia Sandu ,contra stoianoglu , Elena Lasconi ,contra ,,c gerorgescu ,Acest personaj sinistru , parca vorbeste cu totul alta limba , de pe o alta Planeta ! Nu-i place ,sa para in public , sa nu fie filmat ,etc, Pai ce aveti de ascuns ,d-l Gerorgescu ? Cred ca Domnul CTP ,.are foarte multa dreptate cand a, spus ca; ---Este mai periculos decat ,simion si sosoaca impreuna ! --Am vazut o postare pe net ,,gerogescu & ,sosoaca ,,,deja s-au asociat !! Oare sa fie adevarat ca ,Cine se aseamana ,,se aduna ?? Asa ca oameni buni ,voi vota ,raul cel mai mic ; --ELENA LASCONI ,,

Violondon19   •   26.11.2024, 16:32

Se folosesc de ***,unii chiar sint.Trebuie interzis la cei care nu stiu Citi si scris sa voteze,Inseamna ca sint manipulatiCine semneaza pt.ei pe liste ?E dreptul ficaruia la vot,dar trebuie si raspundere si obligatii.Nu sa se voteze pt o lunga de alimente si altii sa I manipulate.Stiti ca unii din ei,au alocatii si n tara si afara pt copii si asta cu ajutorul functionariilor din birou.Stiti cite acte false de rezidenta fac unii afara.Nici chiar cetatenia de moldovean nu I declarata pt ca au doua cetatenia si unele state nu acceptance sa o ia si pe a treia.Stiti ca poate 50%din studentii rimini de afara fac acte false pt a decent student in UK si a benificia se banii.Nu stiu nici engleza,altii le fac lectiile pt ezamene si pt unii merg altii la prezenta,Ei locuind in tara sau isi scaneaza unii la altii pe tf.codu de intrare in scoli,astfel find prezentiiAltii au ajuns supervizori cu carduri cumparate sinu stiu nici englezaAsa ca sa nu va mire nici voturile.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI